Când credeai că ți-ai pierdut fratele în copilărie, dar afli că există șanse să-l revezi, adult fiind, faci orice pentru a avea acea ocazie. Totul se complică, însă, când trecutul tău este unul deja încărcat de secrete, așa că nu poți acționa cum ți-ai dori. Când viața ți-a fost schimbată de un cunoscut mafiot care te-a luat sub aripa lui, îți dai seama că e tot mai greu să iubești cu adevărat și să te implici într-o relație aparent normală. Cum vor continua poveștile de viață ale celor doi tineri, Tudor și David, descoperim în câteva ore în noul episod al serialului CLANUL.

După ce săptămâna trecută, Luminița s-a văzut față în față cu un coșmar pentru ea și afacerea pe care a clădit-o cu sufletul, în această seară, Lascu va lua o decizie finală în discuțiile cu ea. Oare ce o va face pe femeie să spună: ”Munca mea de-o viață… se alege praful și de asta”, aflăm în doar câteva ore.

Tot atunci, David va face un nou pas înspre apropierea de Ilinca, după ce o va invita pe jurnalistă la el acasă. Acesta își va deschide sufletul și va povesti despre durerile prin care a trecut în copilărie, înainte de a fi salvat de pe stradă și îi va face o destăinuire extrem de sinceră: ”Nu vreau să am nimic să mă oprească să fug atunci când e nevoie”.

Nici pentru Tudor lucrurile nu sunt deloc mai ușoare. În ciuda faptului că a câștigat încrederea lui Tătuțu: ”Îi dau o treabă ca să o rezolve. Nu-l mai țin în probe”, soarta îl va duce iar față în față cu alegerile care-l lasă fără suflare. Cum va gestiona acesta momentele dificile și ce-l va face să fie aproape de a fi descoperit de către cei din jur, vedem în curând.

Două vieți ce se scurg în paralel, dar se intercalează în momente dure. Două destine încărcate de suspans și trăiri intens. În această seară, de la ora 20:30, CLANUL revine cu cel de-al treilea episod pe PRO TV.

Episodul poate fi urmărit în avans pe VOYO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.