Miercuri, de la ora 20:30, Imperiul Leilor găzduiește noi afaceri cu potențial și antreprenori cu viziune, care vin să caute finanțare pentru visul lor. Dan Șucu, Cristina Bâtlan, Mohammad Murad, Bogdan Micu și Dragoș Petrescu vor negocia dur pentru propunerile bune, dar se vor retrage rapid din discuțiile cu cei care n-au șanse să dea randament.
Un concurent va intră în flăcări, la propriu, în Imperiul Leilor, și le va propune investitorilor asocierea într-un business departe de zona lor de confort. ”Am venit să vă prezint cea mai sigură meserie din lume. Îmi place mult riscul, adrenalina, dar îmi place foarte mult și controlul”, va spune acesta miercuri seară. Surprins de modul în care-și va face apariția tânărul, Dan Șucu recunoaște că nu și-ar dori ca băieții lui să afle de meseria pe care acesta o are: ”Sper din toată inima ca băieții mei să nu afle de tine”, va spune leul. Cum vor reacționa ceilalți lei, dar și dacă propunerea lui va primi investiție, vedem în ediția din această săptămână.
Tot miercuri, a șasea felină intră în show: Bossulică. Cu toate că până acum în Imperiul Leilor n-a călcat nicio pisică, săptămâna aceasta, vom vedea cum un întreg business este condus de un motan, care știe cum trebuie să meargă treaba în business-ul lui. Acesta vine în Imperiu însoțit de doi tineri care se autointitulează ”sclavii lui Bossulică”: ”Este prima pisică angajată în România, e influencer și antreprenor. Fără acordul lui nu iese nimic din atelierul nostru, iar acum are nevoie de o felină mult mai mare, care să-l sprijine”, vor spune aceștia. Dacă-și va găsi acesta un loc la masa felinelor puternice sau va pleca acasă cu coada între picioare, aflăm miercuri.
O nouă ediție Imperiul Leilor este mâine, de la ora 20:30, la PRO TV.