Din 14 martie, de la ora 14.00, Mircea Dinescu îi așteaptă pe telespectatori cu emisiunea Poezie și delicatețuri la Prima TV. Un show de două ore în care ingredientele culinare sunt omniprezente iar sarea și piperul sunt adăugate de confesiunile invitaților. Toate acestea în cadrul de poveste al Portului Cultural Cetate.

Poezie și delicatețuri oferă o bună ocazie telespectatorului să intre într-o lume în care poezia este în orice, de la un pahar de vin până la povestea de viață a invitaților, iar bucătăreala este abordată simplu, fără pretenții cu un aer autoironic adăugat de poetul Mircea Dinescu. Totul presărat cu muzică lăutărească adusă de ultimii lăutari care mai există în România, o mostră de autenticitate pe care Mircea Dinescu o aduce în fața telespectatorilor Prima TV.

În prima ediție a emisiunii va fi prezent fostul jucător de fotbal și actual antrenor, Ioan Andone. El a evoluat și pentru echipa națională de fotbal a României și a fost un jucător emblematic al clubului Dinamo. Ioan Andone este un gurmand și mai intră prin bucătărie din când în când, fiind si proprietar de restaurant. Mircea Dinescu i-a pregătit o rețetă magică, pe care telespectatorii o vor descoperi, duminică, în Poezie și delicatețuri, de la ora 14.00. Toate acestea în acordurile tarafului”Perla Dunării” din Calafat și profesor Nelu Greblă.

Despre emisiunea prezentată de el la Prima TV, Mircea Dinescu spune: “Răscolesc în continuare după ultimii lăutari din România pe care eu i-am descoperit și lansat. Din păcate nu se mai naște o nouă generație de lăutari iar cei care sunt, sunt bătrâni lautari care au o zestre, moștenită de la bunicii lor, de cântece lăutărești cu hazul și cu farmecul lor. Și evident că o să invit vedete din lumea filmului, televiziunii dar și din alte domenii – medici, sportivi, pe care încerc cu o cheiță tainică să îi deschid și să le aflu secretele și biografiile.”

De duminică, 14 martie, Mircea Dinescu așteaptă telespectatorii la Prima TV cu o emisiune în care poezia se va regăsi în fiecare lucru simplu iar delicatețurile nu vor fi numai din cele culinare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.