Cu WandaVision programat pentru debut pe 15 ianuarie, The Falcon and The Winter Soldier pe 19 martie și primul sezon din Loki în luna mai, în prezent în New York au loc filmările pentru titlul ce îl readuce pe Jeremy Renner în rolul lui Clint Barton.

Anunțat încă din 2019 în cadrul SDCC, alături de Barton urmează să o vedem pe Kate Bishop, prima care femeie va prelua alter ego-ul Hawkeye. Confirmat cu puțin timp înainte de a începe producția că Hailee Steinfeld este noua Kate Bishop, pe final de an și prezenți pe platourile de filmare au fost zăriți mai mulți actori cunoscuți care au fost ulterior confirmați de Marvel. Alături de cei doi, Hawkeye îi va introduce în universul benzilor desenate pe Vera Farmiga, Fra Free, Tony Dalton, Alaqua Cox și o va readuce ca guest-star pe Florence Pugh în rolul Yelenei Belova, aceasta urmând să își facă debutul în lungmetrajul Black Widow. Tot cu un număr redus de apariții vor fi și Ben Sakamoto, Ava Russo și Cade Woodward, cei care i-au interpretat pe copiii lui Barton în filmele Marvel.

Pentru moment nu se cunoaște o dată de lansare, cel mai probabil urmând să fie anunțată pentru finalul lui 2021. La fel ca WandaVision și celelalte titluri comandate în 2019, și Hawkeye urmează a avea un prim sezon (?) de șase până la opt episoade.

  • Vera Farmiga aka Eleanor Bishop: mama lui Kate.
  • Fra Free aka Kazi/ Clown: pe numele Kazimierz Kazimierczak, însă cunoscut mai degrabă fanilor Marvel după alter ego-ul său, mercenarul villain Clown.
  • Tony Dalton aka Jack Duquesne/ Swordsman: unul dintre primii mentori ai lui Clint și cel care l-a ajutat în a clădi persona Hawkeye, în benzile desenate Marvel, Swordsman este atât erou cât și antagonist.
  • Alaqua Cox aka Maya Lopez/ Echo: un personaj nativ american surd, Maya sau cunoscută mai degrabă după alter ego-ul său Echo, are abilitatea de a copia la indigo mișcările celorlalți devenind unul dintre cei mai buni luptători.
  • Zahn McClarnon aka William Lopez: fără o confirmare oficială, cel mai probabil acesta va interpreta o versiune nouă al lui Willie “Crazy Horse” Lincoln, tatăl Mayei.
  • Brian d’Arcy James aka ???
  • Florence Pugh aka Yelena Belova: Pugh va relua rolul spionei și asasinei Yelena, o figură familiară a Natashei Romanoff, care a fost de asemenea antrenată în Camera Roșie.
  • Lucky the Pizza Dog

—-

De pe platourile de filmare/ noiembrie-decembrie 2020, New York (via @steinfeldbrasil/ @CreamOrScream)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.