Luna aprilie aduce noi peisaje idilice care ascund monștri, în seria de filme polițiste franceze „Crimă în …” („Crime à…”), difuzate în premieră de DIVA și luna aceasta. Începută în martie seria este axată pe cazurile investigate de vice-procuroarea Élisabeth Richard (Florence Pernel), alături de jandarmii locali Charles Jouanic (Guillaume Cramoisan) și Caroline Martinez (Lola Dewaere, cunoscută din serialul „Astrid și Raphaëlle”, de la DIVA).

 

Câte un nou titlu din serie va putea fi urmărit în fiecare miercuri, de la ora 20:00 și poartă publicul dintr-un-un club de noapte, la o fermă, la o fabrică de sticlă și o podgorie. Cele 4 premiere din seria „Crimă în …”, difuzate în aprilie de DIVA, sunt:

 

  • 3 aprilie – „Crimă în Herault” („Crime dans l’Hérault”, 2019). În scenariu, șefa clubului de noapte Cap d’Agde este găsită moartă în biroul ei, cu seiful golit. Motivul crimei pare a fi clar. Dar nu trece mult până când o a doua crimă și apoi o a treia (ambele având drept punct comun o mască de lup) complică foarte mult cazul, pentru vice-procuroarea Élisabeth Richard (Florence Pernel), căpitanul Charles Jouanic (Guillaume Cramoisan) și adjuncta acestuia – locotenentul Caroline Martinez (Lola Dewaere).
  • 10 aprilie – „Crimă în Larzac” („Crime dans le Larzac”, 2020). Deloc popularul fermier Pierre Loiseau (Xavier Lemaître) este asasinat, în comuna franceză Saint-Affrique. Cazul aduce pe masa celor trei anchetatori un puzzle nou și o varietate de potențiali făptași. Oare de vină este iubita acestuia, pe care Pierre se pregătea să o părăsească? Sau geloasa lui fostă soție? Sau poate un jucător de rugby cu care s-a certat recent? Ori fermierul care era ferm convins că Pierre l-a furat?
  • 17 aprilie – „Crimă în Biot” („Crime à Biot”, 2021). Marie Lemaire (Louise Pasteau), o femeie care a moștenit recent sticlăria de succes a soțului ei (François), este otrăvită cu fentanyl, la o cină dedicată comercianților din zonă. Toți invitații sunt potențiali suspecți, iar cei trei protagoniști trebuie să verifice alibiurile și să identifice minciunile. Apoi, Olivia Rousseau (Marianne Basler), una dintre invitate și fosta amantă a lui François, este găsită moartă în propria casă, cu o scrisoare de „Adio” în care mărturisește că ea a otrăvit-o pe Marie și acum s-a sinucis. Dar care este adevărul, de fapt?
  • 24 aprilie – „Crimă în Ramatuelle” („Crime à Ramatuelle”, 2022). În cel de-l patrulea film al seriei difuzat de DIVA în aprilie, frâiele sunt preluate de eroinele care au devenit acum procuror și căpitan. Cele două se ocupă de uciderea unui șef de podgorie, omorât cu o statuetă – Sébastien Lacassagne (Alexandre Labarthe). Investigația scoate la iveală numeroase zone gri și persoane dubioase (care par a ascunde ceva), în viața victimei: logodnica lui (Louise), colaboratorul său (Jules Andreotti), iubita lui din copilărie (Ambre). Dar toate indiciile par să le conducă pe eroine către dispariția misterioasă a unei tinere, cu un an înainte. Dispariție în care pare să fie implicat jurnalistul Grégoire Spaletta (Florent Peyre), o veche cunoștință a anchetatoarelor.

În fiecare miercuri, de la ora 20:00, la DIVA, descoperă adevărații vinovați alături de anchetatori, în cele 4 premiere din seria „Crimă în …”, difuzate în aprilie.

Află mai multe despre programele DIVA aici: https://www.facebook.com/divaromania/

 

Televiziunea DIVA este disponibilă pe poziția 84 în grila digitală DIGI, poziția 203 în grila ORANGE, poziția 102 în grila VODAFONE și poziția 30 în grila FOCUS SAT.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.