Misha Miller a urcat pe scenă sâmbătă seara, în cadrul evenimentului Forza ZU, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Artista a oferit o interpretare impresionantă publicului prezent. Chiar dacă a fost prima sa apariție pe scena Forza ZU, artista din Republica Moldova a reușit să se facă remarcată prin piesele emoționante pe care a ales să le cânte.

După eveniment, Misha Miller a declarat: “S-a terminat și acest eveniment important din viața mea: concertul Forza ZU. Vreau să mulțumesc echipei mele de la Roton, cei care au fost alături de mine în toata perioada aceasta. Cred că acesta a fost cel mai important moment al carierei mele muzicale de până acum.”

Spectacolul a debutat cu un moment la pian în care Misha a interpretat „Cerul”, faimoasa piesă a trupei Proconsul, creând un sentiment de nostalgie și emoție publicului din Piața Sfatului.

Momentul așteptat cu nerăbdare de toți a fost interpretarea piesei „Un minut”, ce a dominat topurile muzicale, ocupând primul loc timp de 7 săptămâni cu cele mai multe play-uri la radio și fiind clasată pe prima poziție în topul Shazam România.

Publicul a cântat împreună cu Misha fiecare vers al piesei „Un minut”, Piața Sfatului fiind ca o singură voce ce cânta piesa inimilor. 

 

Melodia este binecunoscută în România și a fost chiar imnul Radioaventura ZU în luna august. Artista a avut un moment special pe scenă, cântând “Un minut” și alături de Daniel Buzdugan și Mihai Morar.

 

“Vreau să mulțumesc Radio ZU, Forza ZU, pentru că mi-au oferit șansa de a cânta pe scenă alături de cei mai mari artiști din țară. A fost o onoare pentru mine. Atmosfera de pe scenă, mai ales atunci când a cântat toată piața alături de mine piesa “Un minut”, a fost un moment pe care nu o să îl uit niciodată.” a declarat artista emoționată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.