După o vară plină de concerte pe scenele festivalurilor și marilor evenimente din România, Nicole Cherry a urcat și pe scena Summer in the City Festival cu un super show, chiar în aceeași zi cu Jason DeRulo.

 

Artista a bucurat publicul cu cele mai memorabile piese din repertoriul său, printre care ”Florile tale”, ”Din cauza ta”, ”Nu mai consum” sau ”Se poartă vara”, dar și single-ul nou care se va lansa săptămâna aceasta și care se numește ”Aș vrea să mă las de tine”.

 

Încă de la soundcheck, Nicole l-a cunoscut pe Jason DeRulo, unul dintre cei mai apreciați artiști internaționali, cu hituri globale precum ”Swalla”, ”Talk Dirty”, ”Wiggle”, ”Take You Dancing”.

 

Backstage înainte de show, cei doi au făcut două video-uri pe care artista le-a postat pe contul de TikTok în care artistul reacționează la ”Aș vrea să mă las de tine”.

 

Video aici.

 

”M-am bucurat să îl cunosc, este un om minunat și energic și un artist pe care îl apreciez, Jason DeRulo a susținut un show complet la Summer in the City. Mă simt recunoscătoare că pot fi aproape de artiști atât de talentați. Acest lucru mă motivează să îmi depășesc limitele în fiecare zi!”, a spus Nicole Cherry.

 

Nicole Cherry a mai făcut video-uri similare cu J Balvin, Luis Fonsi sau Maluma. De altfel, de J Balvin o leagă o prietenie mai veche, artistul a fost impresionat de single-ul de debut al artistei ”Memories” încă de acum 10 ani.

 

Nicole Cherry este una dintre vocile remarcabile ale industriei muzicale din România, artistă, songwriter și actriță. Cu nenumărate hituri în topurile radio și TV, incluse în multiple playlisturi pe magazinele digitale, milioane de vizualizări pe YouTube și milioane de fani pe social media, Nicole s-a poziționat în cei 10 ani de carieră ca un artist top, cu show-uri memorabile.

”Memories”, ”Florile tale”, ”Din cauza ta”, ”Dansează amândoi” sunt doar câteva din piesele relevante care definesc un repertoriu complex.

Nicole Cherry a colaborat cu Mohombi, Joey Montana, Carla’s Dreams, NANE, Tata Vlad (B.U.G. Mafia), Connect-R și alte nume din România și s-a făcut remarcată în filmul ”Romina VTM”, cea mai bine vândută producție în pre-sale din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.