Din 4 iulie, Kanal D aduce pe micile ecrane un serial turcesc de succes, „Melek”, ce dezvăluie povestea impresionantă a unei mame curajoase, care luptă pentru copiii ei. Această producție oferă o incursiune într-o lume complexă, în care valorile familiei, tradițiile comunității și întâmplările dramatice și sensibile se intersectează, captivând telespectatorii într-un mod unic.

Tânăra și talentata actriță Nehir Erdogan îi dă viață personajului Melek, personajul central al poveștii, o femeie remarcabilă, care își reconstruiește destinul alături de cei cărora le-a dat viață. Personajul Melek este o femeie puternică, hotărâtă, iar telespectatorii vor putea simți toate emoțiile pe care actrița Nehir Erdogan le-a investit în acest rol.

Sunt mândră să fiu parte a acestui proiect extraordinar, în care o interpretez pe Melek, o femeie aparent fragilă,  pe care destinul o pune la încercare. Melek se confruntă cu numeroase provocări, iar puterea incredibilă de a trece peste ele vine din iubirea pe care numai o mamă o poate purta pentru copiii ei”, spune actrita care interpreteaza rolul central în serial.

Familia Karadağ și familia Șirhan au fost strâns legate de-a lungul timpului, dar tensiunile apar atunci când Melek refuză să accepte căsătoria aranjată, conform tradițiilor, cu Halil (interpretat de Kutsi), fiul familiei Șirhan, uniune propusă de propria familie, Karadağ. Melek se simte neputincioasă în a-și exprima protestul față de tatăl său, şi, chiar în ziua logodnei, ea fuge în Germania alături de Alpay, bărbatul pe care îl iubește.

După acest incident, cele două familii refuză să mai pronunțe numele Melek. Pentru Seyit Ali Karahan, capul familiei Karadağ, fiica sa este considerată „moartă”. Halil, mirele abandonat, este singurul care nu poate uita de tânăra fugită. El va purta povara sentimentelor rănite timp de două decenii. În tot acest timp, Melek își lasă trecutul în urmă, dar lucrurile nu se desfășoară conform așteptărilor sale. Viața ei devine o luptă continuă pentru binele copiilor săi. Ea nu va fi cruțată nici de o boală nemiloasă, nici de trădarea celui pe care-l considera sufletul ei pereche.

Nu ratați începând cu 4 iulie, de la ora 20:00, la Kanal D, „Melek”, o poveste incredibilă despre familie, renunțare, dragoste maternă, greșeli, regăsiri, prietenie și iubire adevărată, un întreg caleidoscop al unei vieți zbuciumate, în care fiecare dintre noi se poate regăsi.

Serialul “Totul pentru familia mea” ajunge la finalul sezonului luni, 3 iulie; pe 4 iulie incepe “Melek”, urmând ca din 10 iulie noul serial să poată fi  urmarit 3 zile pe saptamană, de luni până miercuri, de la 20:00, la Kanal D. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.