Am stat de vorbă cu producătorii unei super producții europene, marca Cartoon Network, prilej prin care am aflat detalii interesante din culisele celei mai noi animații difuzată în fiecare zi, de la 17:25 și de Cartoon Network România. Am aflat, în exclusivitate, cum decurge procesul de creație pentru desenele pe care le vedem pe micile ecrane, precum și provocările prin care trec cei care transformă imaginația în producții de succes, iubite de copii din întreaga lume.

 

 

Lansat pe 13 mai la Cartoon Network, Aventurile bravului prinț Ivandoe reprezintă cea mai nouă și promițătoare producție a televiziunii, ce surprinde interesantele năzbâtii și experiențe magice de care protagonistul – prințul Ivandoe – are parte alături de companionul său, Bert, pe măsură ce aceștia străbat cele Cinci Regate în căutarea legendarei Pene de Aur a Regelui Vultur cel Fricos.

 

Cei doi producători ai acestui serial, Christian Bøving-Andersen și Eva Lee Wallberg, au oferit un interviu în exclusivitate pentru Cartoon Network România, prin care au împărtășit cu lux de amănunte întreg procesul de creație și producție: de la momentul zero – imaginarea poveștii și a personajelor, până la punerea în scenă a acțiunii simpaticei animații.

 

Într-un moment de revoluție animată, Europa își face simțită prezența în lumea desenelor animate, iar seria de scurtmetraje îndrăgite cu numele „Ivandoe” nu face excepție. După un succes fulminant în 2017, producția europeană a primit și o a doua șansă, extinzându-se într-o versiune completă și captivantă, care face deja senzație la Cartoon Network.

 

Christian Bøving-Andersen, unul dintre creatorii acestui fenomen animat, subliniază în interviul acordat bucuria de a aduce în prim-plan atât personaje deja consacrate, cât și noi protagoniști, într-o formulă și abordare inedite. Acesta afirmă că animația îmbină cu măiestrie divertismentul, umorul, entuziasmul și acțiunea într-un fir narativ captivant. Cu toate acestea, producția nu se rezumă doar la momente de acțiune debordantă, între personaje, se desfășoară și secvențe emoționante, care reușesc să sensibilizeze telespectatorii mici și mari deopotrivă.

 

Diversitatea elementelor reprezintă o cheie esențială în crearea acestei producții autentice. Echipa de producție a dorit să ofere o experiență unică, departe de tiparele clasice ale animațiilor contemporane și cu care ea însăși a fost obișnuită.  Eva Lee Wallberg subliniază că, eroul principal, Ivandoe, se încadrează în tiparul unui erou neconvențional pentru o astfel de aventură – o călătorie în descoperirea propriului sine, un soi de erou al propriei persoane. Această abordare inedită aduce autenticitate în peisajul animațiilor contemporane. Astfel, „Ivandoe” se dovedește a fi un prilej de bucurie pentru iubitorii genului animat, oferind totodată o experiență captivantă și inedită.

Top of Form

Bottom of Form

 

Conceptul acestui serial a prins contur în mod deosebit datorită personajelor: „Cred că ceea ce face ca un serial să fie autentic sunt personajele, nu numai povestea.”, explică Christian Bøving-Andersen. Cei doi producători au reliefat, pentru început, imaginea și caracteristicile principale ale personajelor – cine este protagonistul Ivandoe, cu ce fel de personaje se va duela pe parcursul căutării legendarei Pene de Aur și ce aliați își va găsi, și abia apoi au construit povestea, în jurul relațiilor dintre personaje.

„Am creat personalități ce au o dinamică amuzantă și interactivă cu Ivandoe și Bert.”, a declarat Christian Bøving-Andersen.

 

Eva Lee Wallberg a amintit de modul în care au luat naștere provocările pe care cei doi protagoniști le-au întâmpinat pe parcursul călătoriei acestui fascinant univers al celor Cinci Regate:

 

„Cum cei doi protagoniști călătoresc atât de mult în căutarea Penei de Aur, aceștia cunosc o mulțime de personaje, unele din ele deja cunoscute din seria de scurtmetraje, unele cu totul și cu totul noi. Astfel, a fost nevoie să ținem cont de toate aceste noutăți atât la nivelul personajelor, cât și din perspectiva locațiilor – în permanentă schimbare, ceea ce a reprezentat o provocare în construirea unei povești per ansamblu, în timp ce episoadele să poată fi considerate, de asemenea, de sine stătătoare.”

 

În ciuda faptului că unele idei se integrează foarte bine în scenariu, uneori acestea nu pot fi transformate vizual și nu-și pot păsta relevanța și comsistența, iar acest aspect se dovedește a fi, de fiecare dată, un obstacol. „Este, însă, un efort de echipă și totodată un efort ambițios, să reușim să transformăm chiar și cele mai năstrușnice idei în acțiunea pe care o vedeți pe micul ecran”, afirmă Christian Bøving-Andersen.

 

Seria de scurtmetraje care îl are în centru pe tânărul prinț se distinge printre animațiile din categorie și datorită folosirii unor peisaje din lumea reală. Însă, pentru noua serie au optat pentru cadre imaginare, datorită libertății de creație și execuție de care s-au bucurat producătorii.

 

„Am vrut să extindem acest univers foarte mult. Astfel că, am ales să ilustrăm noi peisajele.”, explică Christian Bøving-Andersen. Totodată, aceștia s-au inspirat din basme vechi și producții animate cu cavaleri pentru conceptualizarea cadrelor de proximitate,

 

Spre deosebire de alte animații, Aventurile bravului prinț Ivandoe are o morală aparte și deopotrivă esențială generației tinere. Producătorii au dorit să surprindă importanța încrederii în sine, mai presus de toate, dar și a încrederii în cei din jur. Cei doi protagoniști, Ivandoe și Bert, au caractere foarte diferite, însă aceștia au o dinamică armonioasă, întrucât în lipsa celuilalt nu ar avea același parcurs – „Ivandoe nu ar ajunge atât de departe fără Bert, iar Bert nici măcar nu ar porni la un asemenea drum de unul singur”, afirmă Christian Bøving-Andersen. „Toate obstacolele pe care le depășesc, le depășesc pentru că rămân unul alături de celălalt.” Astfel, serialul este de asemenea un omagiu adus prieteniei și ajutorului necondiționat pe care cei doi și-l acordă ori de câte ori este nevoie.

 

 

 

Despre Cartoon Network

Cartoon Network este o divizie a Warner Bros. Discovery și cea mai importantă rețea de serii animate la nivel global, oferind cel mai bună conținut original pentru copii și familii, inclusiv serii de succes precum Măr & Ceapă, Ben 10, Craig și Dumbrava, Aventurile bravului prinț Ivandoe, Uimitoarea lume a lui Gumball, Haideți, tineri titani!, Aventurile Fraților Ursuleți, și multe altele. Urmărit în peste 185 de țări, în peste 450 de milioane de case și în 33 de limbi, Cartoon Network inspiră următoarea generație de creatori și inovatori prin angajarea audienței sale la intersecția dintre creativitate și tehnologie. Inițiativele sale pro-sociale premiate, Stop Bullying: Speak Up și Cartoon Network Buddy Network sunt recunoscute și frecvent utilizate de copii și adulți care caută instrumente care pot ajuta la combaterea problemei bullyingului în rândul copiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.