În luna mai, AntenaPLAY aduce MAI multă adrenalina: fotbal, hochei si cele mai tari gale de lupte ale momentului, MAI multe seriale de care să te îndrăgostești, MAI multe filme, pentru o lună plină de acțiune și comedie şi MAI mult spectacol de top, pe cea mai mare platformă de conținut românesc.

Printre filmele românești care vor intra în AntenaPLAY în luna mai se numără Poker, Carol I – Un destin pentru România, Declarație de dragoste, Vlad Nemuritorul, Faimosul Paparazzo, Afganistanii.

Poker – Un film în regia lui Sergiu Nicolaescu, cu Jojo, Vladimir Găitan și Valentin Teodosiu. Filmul spune povestea a patru prieteni ale căror destine se intersectează în copilărie și care, odată ajunși la maturitate, întruchipează tipologii reprezentative pentru societatea românească actuală: politicianul veros, mafiotul care își dorește, prin orice mijloace, să acceadă în politică sau medicul fără conștiință.

Carol I – Un destin pentru România  – Un film documentar despre Regele Carol I, întemeietorul României moderne, cu Sergiu Nicolaescu în rol principal. Prin felul în care este construit filmul, aflat la granița dintre documentar istoric și film artistic, devine o adevărată lecție de istorie spusă într-un limbaj atractiv și accesibil. Istoria se îmbină cu arta, documentul cu ficțiunea, unghiul obiectiv cu cel subiectiv, rezultând un film-reper, ca o carte de vizită a istoriei moderne a României.

Declarație de dragoste – Un film despre iubire și viața de licean care poate fi considerat unul dintre primele „lovestory-uri” românești. Adrian Păduraru și Teodora Mareș sunt protagoniști, iar Ion Caramitru și Tamara Buciuceanu fac doua roluri de neuitat în ipostaza faimosilor profesori Socrate, respectiv Isoscel.

Vlad Nemuritorul (Dracula the Impaler) – Cinci secole, Vlad Dracula a bântuit pamântul, urmărit de tragicul său trecut, condus doar de compasiunea pentru umanitate. Trădat de vampirul care l-a condus spre imortalitate, trădat de Biserica pe care a servit-o cu noblețe, existența sa se rezumă la o actiune solitară: vânătoarea de vampiri.

Faimosul paparazzo – Un film cu Marcel Iureș, Maria Ploae și Gheorghe Dinică în rolurile principale, spune povestea unui fotograf de la o publicație de scandal, care primește misiunea de a contribui la compromiterea unui om politic, bănuit de relații cu o minoră.

Afganistanii – Scurtmetraj românesc – Focuri de armă sporadice se aud printre ruinele unui sat abandonat, care însă pentru autorități reprezintă un obiectiv cu o miză uriașă. Tocmai de aceea, doi tineri se văd nevoiți să negocieze cu încrâncenare atât soarta acestei așezări, cât și propriul lor viitor.

În ceea ce privește competitiile sportive, AntenaPLAY transmite o serie de evenimente live, de la hochei la mma sau fotbal.

 

Glory 86 – Evenimentul va avea o luptă crucială între românul Benny Adegbuyi (35-8, 20 KO) și Sofian Laïdouni (35-2-1, 17 KO) din Franța, care va decide cine se va califica la Marele Premiu GLORY Heavyweight în Decembrie. Românul Benny este cu ochii pe câștigarea Marelui Premiu.

Cele mai importante meciuri din Serie B continuă și în luna mai. În prima parte a lunii: pe 6 mai Palermo – Spal și pe 7 mai Parma – Brescia. Meciurile României la campionatul mondial de hochei pe gheață pot fi urmărite live exclusiv în AntenaPLAY.  Cele mai tari gale de kickboxing și mma revin în forță în luna mai pentru a oferi lupte epice.

Echipa de hochei pe gheață a României este la Nottingham, acolo unde se desfăşoară Campionatul Mondial de Hochei Divizia I, Grupa A. Competiţia are loc în perioada 29 aprilie – 5 mai, live exclusiv în AntenaPLAY. Meciurile de hochei care urmează în luna mai sunt: România – Coreea de Sud (marți, 2 mai, ora 14:30), Marea Britanie – România (miercuri, 3 mai, ora 21:30) și Polonia – România (vineri, 5 mai, ora 14:30).

Pentru iubitorii de seriale, în AntenaPLAY ai sezoanele integrale din cele mai vizionate seriale: Hotel Portofino, Makari si Prison Island. În curând, AntenaPLAY va difuza în exclusivitate, un nou serial marca Mediaset Spania. Secret Obsession – spune povestea lui Inés, o femeie de 42 de ani care, într-un moment complicat din viața ei, se scufundă în mare pentru a-și pune capăt vieții. Salvatorul ei este Hugo, un adolescent de care se îndrăgostește obsesiv.

Pentru iubitorii de film, AntenaPLAY lansează o nouă emisiune exclusivă și originală: Film Story.  O producție în care Alexandru Ion recomandă unele dintre cele mai de succes filme din cinematografia românească. În plus față de aceste noutăți, platforma oferă toate emisiunile si serialele posturilor Antena 1, Antena Stars, Happy Channel în episoade și ediții integrale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.