Echipa matinalului Super Neatza cu Răzvan şi Dani sărbătoreşte începând de astăzi şi până pe 1 mai Zilele Bucuriei, în direct, la Antena 1 şi lansează un concurs cu un premiu uriaş: 100 de îngheţate oferite zilnic. Timp de 4 zile, de astăzi şi până pe 1 mai, câte un telespectator se va putea bucura de acest premiu special, pe care va avea ocazia să îl împartă cu familia, prietenii sau vecinii.

„Cum nu prea pare că s-ar apropia vara, ne-am gândit să o grăbim un pic! Dăm 100 de ingheţate pe zi unui telespectator care ne spune cum va petrece de 1 mai! Şi pentru că munca o tot sărbătorim în fiecare zi, de la 08:00, de 1 mai noi, la Neatza, celebrăm Zilele Bucuriei!”, a declarat Răzvan, în vreme ce Dani a completat: „Tot ceea ce trebuie să facă telespectatorii noştri este să ne trimită un mesaj şi să ne spună cum petrec de 1 mai. Noi alegem mesajul care ne-a plăcut cel mai mult, îl sunăm şi îl scoatem la joc. Cel care câştigă jocul, ne ia şi premiul!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.