America Express – Drumul Aurului, cel mai așteptat reality show al momentului, vine la Antena 1 cu o premieră maraton: duminică, 15 ianuarie, de la ora 20:00, și luni, marți și miercuri, 16, 17 șI 18 ianuarie, de la 20:30.
După 4 sezoane cu povești memorabile în toate colțurile Asiei, de data aceasta aventura supremă se desfășoară pe continentul american, acolo unde Drumul Aurului poartă concurenții celebri de-a lungul a peste 7.000 de kilometri, prin Mexic, Guatemala și Columbia. Andreea Antonescu și Andreea Bălan alcătuiesc una dintre cele 9 perechi de vedete care au trăit la intensitate maximă experiența America Express, cele două artiste mărturisind că previziunile lor despre ceea ce credeau că vor trăi pe parcursul reality show-ului au fost foarte diferite de ceea ce au întâmpinat la fața locului.
”O să fim noi două, ne cunoaștem cu bune și cu rele. Când una dintre noi se duce pe arătură, cealaltă știe cum s-o aducă înapoi”, declara Andreea Antonescu la început, adăugând cu referire la Andreea Bălan: ”Tu, când auzi de competiție, nu vezi decât marele premiu. Punct. Nu avem alte bariere”. Dacă acestea erau cuvintele ei la început, cu totul altele au fost destăinuirile după întâlnirea cu misiunile surprinzătoare și situațiile inedite din aventura America Express. ”Participând la reality show-uri în general, am crezut că îmi pot face o părere despre ce va urma și în ce direcție se îndreaptă lucrurile. Nu e deloc așa. În America Express e total diferit față de cum ne așteptam noi. Nu seamănă cu nimic din ce am trăit până acum. E o experiență unică, cu urcușuri și coborâșuri. Acum ești în culmea fericirii, în secunda doi, îți vine să te așezi pe bordură și acolo să rămâi”, a spus Andreea Antonescu.
”Noi am crezut că putem anticipa anumite lucruri. Ei bine, nu. Nu poți anticipa nimic la America Express. Totul e surprinzător. Sunt niște misiuni cu totul neașteptate. De multe ori ne întrebăm: <cine gândește probele astea?!>”, a declarat și Andreea Bălan, care a mărturisit că cele mai grele provocări au fost găsirea cazărilor la orele serii și autostopul, atunci când aveau nevoie de transport pe distanțe foarte lungi. ”E un reality show cu bune și cu rele. De aceea, unii dintre noi au și tot felul de reacții – care sunt reale. Aici nu poți să te prefaci. Aici îți cad toate măștile și ești pur și simplu așa cum ești tu cu adevărat!”, a punctat ea.
Cele două artiste care s-au reunit cu această ocazie, ducând astfel celebra trupă André pe Drumul Aurului, au vorbit și despre unul dintre ingredientele care fac din America Express cel mai dur reality show din România – parcurgerea unui traseu prin zone care au necesitat măsuri de securitate sporite. ”Ni s-a întâmplat să avem zone în care trecătorii și cei care ne ajutau cu transportul cu mașina ne rugau să părăsim locul respectiv, să nu mergem decât în zone luminate, să nu stăm pe stradă până târziu. Mai mult, ne îndrumau să mergem direct la poliție dacă vrem să găsim un loc de cazare”, a povestit Andreea Antonescu. ”Ca să fii în America Express îți trebuie mult curaj și un pic de inconștiență!”, a adăugat Andreea Bălan.
Alături de ele, pe Drumul Aurului pornesc Chef Cătălin Scărlătescu și iubita lui, actrița Doina Teodoru, Puya și soția lui, Melinda, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, stilistul Ovidiu Buta și directorul artistic Joaquin Bonilla, Jean Gavril și fratele lui, Dinu, cântăreața Bruja și prietenul ei, Pufeh, gimnastele Larisa Iordache și Diana Bulimar, Bie Adam, una dintre cele mai cunoscute creatoare de conținut din mediul on-line, și mama ei, Mihaela. Întreaga aventură America Express – Drumul Aurului începe la Antena 1 cu premiera maraton: duminică, 15 ianuarie, de la ora 20:00, și luni, marți și miercuri, 16, 17 și 18 ianuarie, de la 20:30.