Diseară, de la 21:30, Dragoș Bucur, Cristina Joia, Oana Boghiu și Andrei Samoil vor renova o nouă casă și ne vor lua cu ei să-i cunoaștem pe cei din familia Petre. Povestea lor frumoasă a fost zbuciumată de problemele de sănătate ale tatălui. „Nenorocirea care s-a abătut asupra lor nu se simte decât atunci când îl privești pe Florin pentru că el nu poate trece peste faptul că era un munte de om care își întreținea familia și, acum, e nevoit să primească ajutor”, va spune Cristina Joia.

 

Florin, capul familiei, a făcut un al treilea accident vascular în urma căruia a rămas paralizat pe o parte, iar soția lui trebuie să se descurce cu tot. „Când a venit acasă, a venit paralizat jumătate, dar știa cine suntem. Eu mi-am dorit să fie viu, când îl caută copiii pe tata, să fie acolo. Plâng când nu mă vede nimeni. Dacă eu nu mai pot, copiii ce or să facă? Trebuie să pot – pentru asta e mama, nu? Să poată”, povestește ea, cu lacrimi în ochi.

 

Înainte de tragedie, tot ce-și doreau era o casă, unde să locuiască toți patru, ca o familie. Tot ce au reușit a fost să agonisească o viață întreagă. Când, în sfârșit, s-au apucat de construcție, au primit lovitura dură. „Casa a fost făcută cu greu, de când am început să lucrez, de pe la 18 ani, am lucrat și am strâns fiecare leu. Eu nu știu cum e în vacanță, sau la restaurant sau discotecă – ce era pe la 18 ani. Știu cum e la serviciu. Totul cu greu, știu cât costă fiecare bucățică de plasă pusă la gard.”

 

„Îmi doresc să fiu atât de puternică ca ea. A avut multe greutăți, de la o vârstă foarte fragedă. A devenit un om puternic care nu spune niciodată „nu pot”, spune „putem” și „facem”, zice fata cea mare despre mama ei, Daniela.

 

Astăzi, toată familia stă cu grijă să nu se repete nenorocirea, pentru că medicii le-au spus că niciodată nu se știe când Florin poate avea următorul accident vascular. „Tot timpul trebuie să văd cum respiră, îl mai trezesc să-l întreb dacă e bine, e o bombă cu ceas și trebuie să fiu pe aproape”, spune Daniela. „Nu poate să confirme nimeni dacă trăiești sau nu. Ești cu sabia deasupra capului”, a mărturist Florin despre felul în care se simte să trăiască cu această teamă constantă.

 

Întreaga poveste a familiei, dar și ce transformare va face echipa Visuri la cheie, aflăm de la 21:30. Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.

 

Visuri la cheie – crede în oameni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.