O calatorie in sufletul Ralukai. La asta invita în cea mai noua piesa a ei, Eden. Artista mărturisește ca aceasta este una dintre cele mai sincere și personale piese în care s-a regăsit.

Cel mai nou single lansat vine însoțit de un videoclip, al cărui scenariu a fost făcut chiar de Raluka, inspirat din trăirile și stările pe care aceasta le-a trăit în urma unor evenimente personale. In urma unei despărțiri, a unei decepții, cu toții trecem prin diferite stări. În videoclipul piesei Eden, Raluka a interpretat emoțiile și momentele prin care am trecut cu toții la un moment dat, stările care ne-au încercat și prin care am trecut atingând Edenul.


“Fiecare dintre noi a trebuit sa facem fata perioadei de dupa incheierea unei relatii… care ne provoaca la o introspectie si inclusiv la luarea unei decizii. Trecut sau viitor! Aceasta perioada este marcata de mai multe stari care uneori se amesteca intre ele, se suprapun te consuma si te amagesc. Am incercat sa comprim si sa exprim artistic trairile acestei perioade. Sunt curioasa, cati dintre voi ati trecut prin aceste stari?”, spune Raluka.

Raluka a exprimat stările prin care toți trecem în urma unei despărțiri fiind consiliata de actorul și prietenul bun al artistei, Cristi Iacob. “Mi-am dorit foarte mult sa am ajutorul lui Cristi. Este un om mult prea talentat, un artist care doar în câteva ore m-a ajutat sa trec și sa exprim stările și emoțiile prin care da, am trecut și pe care am vrut sa vi le arat prin intermediul acestui videoclip. Suntem artiști și rolul nostru este sa facem arta, sa va transmitem emoție prin toate canalele existente astăzi. Da, vrem ca mesajul nostru sa ajungă la cât mai multi dintre voi. Vrem sa transmitem pozitivitate, emoție si de ce nu, vindecare. Despre asta este și Eden. Tot ceea ce trăim, simțim, mai devreme sau mai târziu, are un deznodământ pozitiv. Ma bucur și în același timp mă simt onorata ca mesajul meu este văzut și auzit de voi. Îmi doresc tare sa simțiți această piesa asa cum o simțim și noi, Eden”, declara Raluka.

Piesa “Eden” este o coproducție HaHaHa Production și Ghost Records. La aceasta piesa a lucrat o întreaga echipa de oameni, printre care, Gabriel Stănoiu, Dorian Micu și Florin Boka.

–––
Urmărește-o pe Raluka:

Instagram: https://www.instagram.com/ralukaofficial
Facebook: https://www.facebook.com/ralukaofficial
YouTube: https://www.youtube.com/channel/UC0N9cpdWaIknIDHIBursiVA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.