“Tu urmezi!”, game show-ul revoluţionar, prezentat de Dan Negru, “Teo Show”, într-o formulă total nouă de conţinut, serialul de succes “Infidelul” şi un nou sezon “Jocul cuvintelor cu Dan Negru”, printre producţiile care vor ţine milioanele de telespectatori în faţa micilor ecrane

 

 

Kanal D se pregăteşte să lanseze grila de toamnă! Noi sezoane ale emisiunilor atat de indrăgite de telespectatori, dar si noutăţi, surprize uriaşe în materie de conţinut şi formate TV le vor face românilor toamna mai frumoasă.

Serialul “Infidelul” a început ieri in forţă la Kanal D, povestea dramatică de viaţă a unei femei care are revelaţia faptului ca trăieşte într-o mare minciună deja i-a cucerit pe fanii serialelor turcesti. Producţia poate fi urmarită de miercuri până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D. În serile de luni şi marţi, cei din faţa micilor ecrane vor putea viziona continuarea poveştii “Aripi frânte”, de la ora 20:00, la Kanal D.

După ce a demonstrat din plin ca românii au nevoie de emisiuni cu o componentă importantă de cultura generală, cel mai simplu de înteles quiz show din istoria televiziunii, “Jocul cuvintelor cu Dan Negru”, revine cu un nou sezon plin de provocari cu şi despre cuvinte, începand din 31 august. Telespectatorii vor putea să îşi reia obiceiul de a-şi testa inteligenţa, perspicacitatea şi viteza de reacţie de miercuri până vineri, de la ora 22:30.

 

Şi pentru că apetitul telespectatorilor în materie de show-uri de calitate, cu o componentă puternică de cultură generală este urias, Kanal D le-a mai pregătit o supriza frumoasă, ce îl are în prim plan pe acelaşi prezentator charismatic, Dan Negru. Cel mai aşteptat game show al toamnei, “Tu urmezi!”, se pregateste sa intre, în curând, în casele milioanelor de români cu un concurs de cultură generală, cu miză uriaşă. Unica emisiune din lume la care se stă la coadă la cultură generală va fi acel show total menit să exerseze inteligenţa românilor, dar şi să relaxeze şi să bucure privitorii cu o serie de surprize, de la invitaţi celebri, la personaje inedite şi nelipsita tensiune caracteristică unui concurs cu miză uriaşă, sub presiunea timpului.  Vom reveni cu informaţii referitoare la detaliile de difuzare ale emisiunii prezentate de regele entertainmentului românesc, Dan Negru.

 

Din 27 august, Teo îsi va da întâlnire cu publicul în fiecare sâmbăta şi duminică, de la ora 10:00, cu emisiunea “Teo Show” cu o nouă formulă de conţinut, o combinaţie puternică de informaţie utilă, comentariu pertinent, interviuri relevante cu personalităţi din diverse domenii de activitate, precum şi o doză importantă de entertainment.

Cu întelegerea corectă a realităţii, perspectiva unică, dar şi umorul care o caracterizează, Teo va face lumină într-o serie de aspecte ale vieţii de zi cu zi, în acelasi timp intrand în casele oamenilor cu voie bună şi inspirându-i pe cei din faţa micilor ecrane să îşi trăiască viaţa frumos, în mijlocul prietenilor, familiei.

 

Weekend-ul le aduce celor din faţa micilor ecrane şi bucuria reîntâlnirii cu cel de-al treilea sezon al emisiunii de interviuri “40 de întrebări cu Denise Rifai”, începând din 28 august, de la 22:00. Celebra prezentatoare este pregătită de reîntâlnirea cu publicul avid de interviuri complexe, relevatoare, iar telespectatorii vor descoperi o nouă serie de personalităţi, gata să se dezvăluie în faţa publicului.

Tot în weekend, revin noile sezoane ale emisiunilor de reportaje “Asta-i România!” şi “ROventura”. Mihai Ghiţă, prezentatorul “Asta-i România!”, îşi invită publicul să cunoască România profundă, comunităţile şi oamenii lor, în cele mai diferite aspecte, în fiecare duminică, de la 14:30. George Mihai şi Andreea Străvoiu îi invită pe telespectatori în călătorii de neuitat prin cele mai frumoase locuri din ţară, odată cu lansarea noului sezon “ROventura”, sâmbăta, 20 august, de la ora 15:00.

“Se strigă darul” continuă cu veselia celor mai frumoase nunţi din tară, Mihai Mitoşeru şi Graţiela Duban bat ţara în lung şi-n lat pentru a aduna zestre pentru miri şi a descoperi tradiţii inedite, în fiecare sâmbată, de la ora 20:00.

 “Casa iubirii” şi amfitrioana reality-show-ului cu şi despre iubire, Andreea Mantea, îsi continuă misiunea de a le aduce fanilor emisiunii cele mai sensibile, emoţionante experienţe ale infiripării dragostei. Concurenţii duc mai departe călătoria aflării sufletului pereche, de luni până vineri, de la 10:00 si de la 16:30, şi în fiecare sâmbată şi duminică, de la 16:00 şi de la 19:00.

Ernest le aduce în continuare telespectatorilor poveştile interesante de viaţă de la “În căutarea adevărului”, în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 13:00.

Grupajele informative ale Kanal D le prezintă in continuare telespectatorilor Kanal D informatia relevanta în cele mai de interes subiecte de pe agenda publică. De luni pană vineri, de la ora 09:00, Simona Pătruleasa dă tonul şirilor cu Jurnalul de dimineaţă al Kanal D, Christian Sabbagh prezintă Ştirile serii ale Kanal D, de luni până vineri, de la ora 19:00. De asemenea, Ilinca Obădescu se află în faţa publicului de luni până joi, la pupitrul Jurnalului de la ora 12:00, Cristina Dorobanţu le oferă  informaţiile celor care se află în faţa micilor ecrane de vineri până duminică, de la ora 12:00, iar Silvia Ioniţă se află in faţa telespectatorilor cu cele mai importante ştiri ale weekendului, în fiecare sâmbătă şi duminică, de la ora 18:00.

Nu pierdeţi în această toamnă reîntâlnirea cu spectacolul televiziunii, suprize uriaşe în materie de conţinut TV, entertainment de calitate şi informaţie relevantă, la Kanal D!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.