“Încă un dans” este cel mai nou, așteptat și muncit proiect a lui BiBi, unul în care și-a pus tot sufletul și asta se vede. Noul hit poate fi ascultat pe toate platformele de streaming începând cu 13 Mai.

BiBi, una dintre cele mai fresh și emblematice artiste ale noii generații Z, este urmărită atât în mediul online, cât și în cel offline, fiind o continuă inspirație pentru fanii săi. Artista revine în atenția publicului cu un nou hit muzical care promite să cucerească trendingul românesc. Piesa este cu și despre iubire, o poveste în care lumea se poate regăsi cu ușurință și în care putem să o vedem pe BiBi mai sensibilă ca niciodată.

Artista vorbșete despre noul său proiect, pe care abia aștepta să-l împărtășească cu fanii săi: “Încă un dans” este proiectul prin care am ales să arăt tuturor cum îmi cântă sufletul… sunt mii de trăiri, sentimente, emoții și stări pe care nu le puteam explica altfel decât prin muzică, prin ceea ce iubesc cel mai mult să fac. Am decis să mă las purtată de vânt și să mă descoperiți așa cum sunt… puternică, extrem de sensibilă și vulnerabilă, dar în același timp asumată. Este cel mai sensibil proiect al meu, deoarece mi-am pus tot sufletul, însă nu ar fi existat “Încă un dans” fără oamenii frumoși care au fost alături de mine și au făcut ca totul să iasă PERFECT, așa cum îmi imaginam! Mulțumesc familiei HaHaHa Production! Mulțumesc, Silviu Mindroc, că ai reușit să pui toate trăirile mele în acest videoclip! Sunt mai mult decât fericită si recunoscătoare pentru realizarea acestui proiect și sunt convinsă ca se vor regăsi multe persoane în versurile piesei! Sper din suflet să vă placă și vouă… pentru mine înseamnă mult! Dacă vreți sa îmi ascultați sufletul, dați play la noul meu single! “

Piesa este o coproducție marca HaHaHa Production & Cat Music, muzica fiind creată de Vlad Flueraru, Serban Cazan, Gabriel Stanoiu, BiBi, textul scris de Vlad Flueraru, Serban Cazan, BiBi, iar de producție s-au ocupat Serban Cazan și Gabriel Stanoiu.

Link YouTube: https://youtu.be/5XlwU0hMjlM

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.