O nouă cursă către premiul de 5.000 de lei din cadrul emisiunii Mâncare pe care începe astăzi, de la ora 20:00, Acasă! Cinci concurenți mai motivați ca niciodată să câștige vor realiza cinci meniuri inedite și vor încerca să fie cât se poate de ospitalieri și primitori. Un singur lucru este cert: o singură persoană va câștiga titlul de „Cea mai bună gazdă a unei petreceri la cină”.

În această săptămână, Ștefan Timofti, Mihaela Apostol, Valentin Usturoi, Iulian Lenghel și Daniela Preda se vor lupta pentru râvnitul titlu și marele premiu.

Concurentul care va da startul seriei de cine va fi Ștefan Timofti, de profesie somelier. Meniul ales de bărbatul de 41 de ani va stârni controverse în rândul adversarilor săi, fiind unul cât se poate de sofisticat: tortino di pecorino pe salată de pere, pesce all’acqua pazza (scorpie de mare) și white lava cake cu înghețată, limoncello și crumble de fistic bronte. Daniela, care susține că a crescut cu preparate simple, va strâmba din nas la vederea meniului: „În drum spre el, o să îmi iau un sendviș”, va spune aceasta înainte de a ajunge la cină.

Mai mult decât atât, oaspeții vor fi luați prin surprindere de modul în care gazda îi va întâmpina, și anume îmbrăcată în haine specifice meseriei pe care o practică. „Am avut un șoc. Am crezut că e un călugăr, ceva într-o biserică”, „Am crezut că e ceva legat de spiritism, voodoo”, vor spune doi dintre invitați.

De asemenea, cei patru concurenți vor fi de-a dreptul stupefiați de felul principal al cinei. „Arătau ca niște piranha scoși din desenele animate și foarte înfricoșători”, va spune unul dintre invitați. În plus, Daniela și Mihaela îi vor critica preparatul lui Ștefan: „Scorpia ta nu aduce a pește. Are gust de pui bine gătit”, „Are gust de oaie”, vor spune acestea. Punctul culminant va fi atins atunci când invitații vor oferi un feedback negativ chiar și despre desert: „Desertul a fost praf. Nu a fost lava cake, a fost un pandișpan”, va spune Iulian dezamăgit.

Seara se va încheia cu o jurizare dură și o surpriză deosebită. Pentru a vedea ce seri speciale au organizat concurenții, dar și de ce note vor avea parte, urmăriți Mâncare pe care, de luni până vineri începând cu ora 20:00, Acasă. Emisiunea poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.