Cea de-a zecea ediție iUmor, difuzată aseară, în intervalul 19:58 – 00:16, la Antena 1, a fost lider de audiență la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-54 de cu o audiență medie de 6.6 puncte de rating și 20.6% cotă de piață, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat Pro Tv cu o medie de 6.4 puncte de rating și 20% cotă de piață. În minutul de aur, 20.48, aproape 1.2 milioane de telespectatori la nivel naţional urmăreau producţia Antena 1. Totodată, serialul ”iMai Mult Umor” s-a impus ca lider de audienţă, pe toate categoriile de public. Astfel, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 18-54 de ani, iMai Mult Umor a înregistrat o audiență medie de 3.6 puncte de rating și 23.6% cotă de piață. Totodată, serialul a condus în preferințele publicului și în mediul urban, dar și în întreaga țară.

Dani Oțil, prezentatorul matinalului de la Antena 1, a fost cel de-al patrulea jurat iUmor al ediției de seara trecută. Gabriela Oțil, soția lui Dani, magicianul Robert Tudor, Oprișan și Diana Matei au pășit rând pe rând pe covorul roșu pentru bine-cunoscutul „botez” al roast-ului, tratament oferit fiecărui jurat surpriză al acestui sezon.

Victor Pătrășcan și Ovidiun Stan au fost cei doi invitați speciali în cea de-a zecea ediție din cel de-al 12-lea sezon iUmor, în timp ce Mihai Bendeac, Delia, Dani Oțil și Cheloo au decis să trimită la votul publicului patru concurenți spectaculoși. Așadar, cei de acasă pot vota până astăzi, la ora 16.00, în aplicația Antena 1 între Rikito Watanabe, Sid Singh, Fachirul din Periș și Nicușor Dan și cetățeanul, unul dintre ei primind astfel șansa să ajungă în marea finală a acestui sezon.

Cel de-al doisprezecelea sezon iUmor este unul complet neașteptat, atât pentru telespectatori, cât şi pentru juraţii show-ului de la Antena 1. Spre deosebire de sezoanele anterioare când doar Delia, Mihai Bendeac și Cheloo aveau loc la masa juriului, sezon 12 aduce în fiecare ediție un nou jurat surpriză la pupitru, care va asista și va analiza numerele unei zile întregi de filmare.

Sursa:Kantar Media
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe target-urile 18-54 Urban si National
Perioada 17 aprilie 2022

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.