Ultimii doi ani nu au fost cei mai frumoși pentru omenire. Pandemia ne-a acaparat viețile și am uitat, din păcate, să ne bucurăm de micile plăceri, dar, mai ales, să prețuim oamenii din jurul nostru. Astfel, Serena a lansat sâmbătă, 9 aprilie, „ Cerule”, o piesă care te învață să apreciezi viața așa cum este ea, cu bune și cu rele, cu urcușuri, dar și coborâșuri.

„«Cerule» sau «îmi e dor să mai fiu copil», este o piesă compusă din adâncul inimii mele, într-un moment în care mi-am simțit sufletul cu adevărat obosit. Cu toții am redescoperit în pandemie cât de fragilă este viața și cât de prețios este timpul alături de familie și de oamenii dragi nouă”, a declarat Serena.

Videoclipul piesei vine ca o completare a versurilor, artista dorindu-și să facă trecerea de la copilărie, când totul era mult mai simplu, la momentele dificile din prezent, care ne împiedică de multe ori să fim fericiți cu adevărat.


„Cel puțin o dată în viață, fiecare dintre noi a fost în căutarea și retrăirea copilăriei. Clipul piesei reprezintă «goana» după acele momente pure și autentice, când tot ce știam era să fim fericiți. Îmi doresc ca această piesă să ajungă la cât mai mulți dintre voi și să vă vindece cele mai adânci răni. Să fim recunoscători pentru viață, pentru că trăim și pentru că suntem. În fiecare zi”, continuă artista.

„Oameni buni, să iubim nebunește tot ce strălucește pe acest pământ, fiindcă altă viață nu ne este cunoscută…”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.