,,Visul American” (“Drinking in America”) de Eric Bogosian, în regia Iarinei Demian, este cea mai recentă premieră a Teatrului de Comedie din București. Producția pleacă în primul turneu național post-pandemie, care va avea loc între 2 aprilie și 18 mai, în 17 orașe din România.

 

One-man show-ul lui Tudor Chirilă reprezintă un adevărat tur de forță, în care cele nouă monologuri ce compun textul se transformă în tot atâtea personaje a căror interpretare remarcabilă oferă publicului, timp de o oră și jumătate, o radiografie brutal de sinceră, comică și cinică a Americii și a lumii în care trăim. Este un spectacol de o actualitate frapantă.

 

Iarina Demian pune în scenă un spectacol modern în care un ecran multimedia de 25 de metri pătrați devine când decorul, când partenerul unui Tudor Chirilă excelent condus regizoral.

 

Aplaudat deopotrivă de public și de critica de specialitate, succesul Visului American s-a contorizat rapid în reprezentațiile sold-out și în recordul din luna decembrie 2021, când 9 reprezentații au fost vândute integral în mai puțin de o zi (peste 1200 de bilete).

De ce trebuie să vezi Visul American? http://www.visul-american.ro/

 

Andreea Esca: ,,A fost genial! De altfel, mă așteptam să fie, dar a fost peste așteptări.”

 

Călin Goia, solist Voltaj: ,,Mi-a plăcut la nebunie! Trebuie să-l mai revăd ca să pot să-l înțeleg pe deplin și să-l apreciez la adevărata valoare. Oricum, impresionant!

 

Răzvana Niță, critic de teatru: ,,Spectacolul „Visul american” e o mini enciclopedie umană contemporană!”

 

Răzvan Burileanu, Liternet, critic de teatru: ,,(…) înfioară și crispează, încântător și terifiant, de-ți îngheață aplauzele pe mâini!

 

Mircea M. Ionescu, critic de teatru: ,,(…) un final absolut răvășitor. Un Recital de gală al lui TUDOR CHIRILĂ!”

 

Tudor Chirilă: ,,Teatrul este efemer. Energia care se naște din relația public actor este unică. Ea nu poate fi fixată pe niciun suport. Nu poate fi transmisă de o cameră video. Teatrul se naște, trăiește și moare. Și apoi vine alt spectacol, alt teatru. De aia orice actor își dorește să arate un spectacol cât mai multor oameni. Să se asigure că el a fost văzut și că oamenii ăia vor ține minte seara aia specială. Plecăm în turneul ăsta într-un moment dificil pentru lume și pentru cultură, dar nu e bucurie mai mare decât să știm că am revenit la normalitatea unor săli care pot fi umplute de public. Și cred că publicul din țară a fost destul de mult privat de teatru. E timpul să-și ia revanșa. So, here we are 🙂 Visul American este oglinda în care trebuie să avem curaj să ne uităm cu toții.”

 

Iarina Demian: ,,În fiecare oraș publicul este diferit și trebuie să-l cucerești fără să faci concesii. În fiecare oraș trebuie să te simți acasă și să-i convingi pe spectatori să interpreteze ideea spectacolului  tău în toată  complexitatea  lui. Trebuie să-i faci pe spectatori ,,să trăiască din punct de vedere estetic”. Spectacolul  trăiește prin spectator. Edward Albee pretinde că publicul este întotdeauna inteligent, iar noi trebuie să fim  responsabili. ”

 

Harta turneului:

 

CARACAL – Teatrul Național Caracal, 2.04

CRAIOVA – Teatrul Național ,,Marin Sorescu”, 3.04

PLOIEȘTI – Casa de Cultură a Sindicatelor, 8.04

BISTRIȚA – Palatul Culturii, 12.04

ALBA IULIA – Casa de Cultură a Sindicatelor, 13.04

SATU MARE – Teatrul de Nord, 19.04

BAIA MARE – Teatrul Municipal Baia Mare, 20.04

IAȘI – Teatrul Național ,,Vasile Alecsandri” Iași, 27.04

SUCEAVA – Teatrul Municipal ,,Matei Vișniec”, 29.04

PITEȘTI – Casa de Cultură a Sindicatelor, 5.05

GALAȚI – Casa de Cultură a Sindicatelor, 7.05

CONSTANȚA – Teatrul Național de Operă ,,Oleg Danovski”, 8.05

PIATRA NEAMȚ – Teatrul Tineretului Piatra Neamț, 10.05

PIATRA NEAMȚ – Teatrul Tineretului Piatra Neamț, 11.05

ARAD – Teatrul Clasic ,,Ioan Slavici”, 17.05

ORADEA – Teatrul ,,Regina Maria”, 18.05

BRAȘOV – data și locația urmează să fie anunțate.

CLUJ – data și locația urmează să fie anunțate.

 

,,Visul American” este un spectacol de Iarina Demian cu Tudor Chirilă; scenografie și costume – Irina Moscu; lighting Design – Daniel Klinger; video design – Dilmana Iordanova. Producătorul spectacolului este Teatrul De Comedie.

 

În timpul spectacolului se folosesc lumini stroboscopice, care pot afecta persoanele cu epilepsie sau sensibilitate la acest tip de lumină.

 

Biletele se pot achiziționa exclusiv online de pe platforma www.iabilet.ro, https://www.iabilet.ro/bilete-visulamerican/ .

 

Accesul la spectacol este permis persoanelor cu vârsta de peste 16 ani.

 

Turneul este organizat de Agenția de Vise și Fundația Artest, susținut de Rock FM, Magic FM, Kiss FM, Republica, VOYO și comunicat de agenția Magic Maker Communication.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.