John Nolan, cel mai bătrân recrut al poliției din Los Angeles, s-a folosit de toată experiența de viață, determinarea și simțul umorului pentru a face față colegilor săi cu 20 de ani mai tineri și pentru a se apropia de visul său de a deveni polițist în cadrul LAPD.

La sfârșitul sezonului trei, West și Chen au deja la activ câteva misiuni singuri pe teren, Lopez a fost promovată la gradul de detectiv și descoperă că este însărcinată, în timp ce Nolan încă așteaptă să își încheie perioada de antrenament. Lopez este răpită chiar în ziua propriei nunți de La Fierra, șefa unui cartel de droguri care a scăpat din custodia poliției.

Astfel, debutul noului sezon continuă cu o cursă contra cronometru pentru a o găsi pe Lopez, care este sechestrată în Guatemala, și pentru a o salva atât pe ea, cât și pe bebeluș, înainte de a fi prea târziu. Nolan, sergentul Gray și întreaga echipă LAPD sunt pe urmele lui La Fierra, în timp ce investighează și un caz local – reținerea unui bărbat care le-a ucis un coleg în timpul răpirii. Pe măsura ce acțiunea noului sezon avansează, Wesley se va confrunta cu consecințele unei înțelegeri pe care a încheiat-o cu un șef al crimei organizate, Harper are un nou recrut de care trebuie să se ocupe și Nolan termină, în sfârșit, perioada de antrenament și devine ofițer de patrulă. Fostul recrut va putea ieși singur pe teren, fără a mai avea nevoie de un instructor lângă. Pe plan personal, acesta va începe o relație cu Bailey.

Serialul este o co-producție Entertainment One (eOne) și ABC Studios, creat de Alexi Hawley (Castle, Body of Proof, State of Affairs). Mark Gordon (Grey’s Anatomy, Designated Survivor, Criminal Minds Beyond Borders, Ray Donovan, Quantico), Nathan Fillion, Terence Paul Winter, Michelle Chapman, Bill Norcross și Jon Steinberg sunt producători executivi.

Din distribuție mai fac parte Alyssa Diaz (Angela Lopez), Richard T. Jones (Sergentul Wade Grey), Melissa O’Neil (Lucy Chen), Mekia Cox (Nyla Harper) și Eric Winter (Tim Bradford).

 

Promo “Recrutul”/The Rookie sezonul 4 https://youtu.be/AJWpJhXoDvU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.