Ȋnceputul de an se anunţa a fi unul promiţător pentru Ela Crăciun, prezentatoarea şi realizatoarea emisiunii tv ,,Numai de bine”, care s-a decis ca imediat după Crăciun să meargă într-o aventuroasă vacanţă în Egipt, alături de prieteni şi familie.

Chiar dacă entuziasmul tuturor a fost la cote maxime, lucrurile aveau să ia o cu totul altă întorsătură odată ajunşi la destinaţie, când programul de vizitare intens şi condiţiile de cazare precare şi-au spus cuvântul.

,,Dacă nu eşti genul de persoană aventurieră şi căreia să-i placă să se trezească „cu noaptea în cap”, atunci a merge cu grupul nu este cea mai bună variantă. Nici noi nu suntem matinali și nu ne place să ne facă altcineva programul, dar a fost o experienţă pentru care suntem recunoscători. Ştim ce nu o să mai alegem data viitoare.”, a declarat Ela Crăciun pe blogul ei despre deplasarea sa recentă în Egipt.

O destinaţie tare dragă ei, Egiptul i-a adus aminte îndrăgitei prezentatoare tv şi antrenoare de parenting de prima ei excursie în tărâmul piramidelor, de acum 17 ani, când a văzut cu totul alţi ochi acestă destinaţie. Aceste frumoase amintiri au dus-o pe Ela Crăciun cu gândul la răsfăţul de care se bucurau zeiţele egiptene, care au inspirat-o să aleagă un remediu perfect pentru a-şi reveni după o asemenea vacanţă.  Preţ de câteva ore bune ea a ales să se izoleze de toţi şi toate la SPA.

,,Deşi se fac aproape doi ani de când vin la BuddhaSPA, de fiecare dată când am nevoie să ma încărc pozitiv, aleg masajul asiatic, care negreşit îmi relaxează şi îmbie deopotrivă corpul atunci când am mai mult nevoie. Pentru mine nu există suficiente cuvinte să exprim cât de mult bine a adus în viaţa mea masajul asiatic. De fiecare dată când simt că oboseala îşi spune cuvântul şi simt că doar prin masaj pot realiza o conexiune autentică între mine şi corpul meu. Lucrul acesta mă relaxează şi centrează imediat”, a declarat Ela Crăciun despre sursa relaxării sale.

Odată ce şi-a reîmprospătat forţele, Ela Crăciun s-a întors cu bucurie la cursul său online de parenting, ,,De la SOS Mama, la ZEN Mama”,  în cadrul căruia zi de zi discută cu mămicile din comunitatea sa şi toate tinerele mămici aflate în căutare de ajutor. Acest curs oferă informaţii despre tehnicile şi instrumentele care pot fi aplicate de fiecare dintre noi pentru a ne menţine calmul şi a gestiona cât mai eficient toate sarcinile uneori copleşitoare cu care vine la pachet meseria de părinte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.