Jose M Duro, unul dintre cei mai de succes producători și DJ din Spania lansează „All Night”, un single perfect pentru zilele toride de vară și vacanțele mult așteptate. „All Night” este o piesă fresh, ce îmbină beat-uri EDM și elemente dance care rămân întipărite în minte. „All Night” este însoțit de un videoclip exotic ce completează summer mood-ul cu imagini tropicale și valuri turcoaz.

Jose M Duro este una dintre vocile muzicii electronice ce a cucerit publicul din Spania, dar și radiourile prin muzica pe care o produce. Cu o carieră de succes la Maxima FM, DJ-ul este unul dintre numele mari al celui mai ascultat radio din Spania. „Sarcina unui DJ de radio este de a face ca muzica să ajungă la cât mai multe urechi, iar în ultimii ani, aceasta a fost misiunea mea principală, de a face ca muzica să nu se oprească niciodată din redare”, povestește Jose M Duro.

Printre piesele produse de-a lungul timpului de către artist, cele mai cunoscute sunt „Frontline”, „Freedom”, „Madness”, „Feel Me”, „Time Out” și „Don’t stop”, single-uri care au cucerit publicul și cluburile din America Latină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.