Gerry Fenn (Jeffrey Dean Morgan), un jurnalist căzut în dizgraţie, devenit independent, care alimenta tabloidele despre fenomene supranaturale, este trimis să investigheze un fenomen ciudat dintr-o comunitate mică de fermieri. Sceptic din naştere, Fenn a respins imediat incidentul ca fiind doar o altă poveste inofensivă. Dar, înainte să-l declare o farsă, Fenn a văzut o adolescentă surdă, Alice (Cricket Brown), şoptind lângă un stejar pietrificat din mijlocul unui câmp. Ceea ce urmează, spre neîncrederea sa, este o serie de evenimente inexplicabile care au convins localnicii că Alice poate face miracole. Atunci când se răspândeşte vestea că puterea de a vindeca a Alicei se datorează Fecioarei Maria, se dezlănţuie curiozitatea celor din apropiere şi de departe, care vor să fie primii martori la fenomenul miraculos. Atunci când masele pline de speranţă vin în acest orăşel uitat de lume, Fenn consideră că are oportunitatea de a-şi restabili reputaţia şi a-şi reface cariera. Oricum, când preotul este lovit de o moarte misterioară, Fenn crede că se petrece ceva mai sinistru. Cu ajutorul unui medic local, Natalie Gates (Katie Aselton), Fenn se grăbeşte să dezgroape secrede din trecut pentru a determina dacă darul Alicei este de natură divină sau demonică.

Screen Gems prezintă o producţie a Ghost House Pictures, Altarul. Filmul îi are în distribuţie pe Jeffrey Dean Morgan, Katie Aselton, William Sadler, Cricket Brown, cu Diogo Morgado şi Cary Elwes. Scenariul este scris şi regizat de Evan Spiliotopoulos după povestea lui James Herbert, Shrine. Spiliotopoulos produce de asemenea cu Sam Raimi şi Rob Tapert. Andrea Ajemian şi Romel Adam sunt producători executivi. Echipa de film îi include pe directorul de imagine Craig Wrobleski, csc, designerul de producţie Felicity Abbott, editorul Jake York, compozitorul Joseph Bishara, şi designerul de costume Jennifer Lynn Tremblay.

DESPRE FILM

“În Altarul, lucrurile nu sunt aşa cum par,” explică scenaristul-regizor Evan Spiliotopoulos, care produce filmul şi cu Sam Raimi şi Rob Tapert. Pe baza cărţii Shrine scrisă de celebrul scriitor horror britanic James Herbert, Altarul urmăreşte o apariţie supranaturală a Fecioarei Maria din orăşelul Banfield din New England– sau aşa pare. Atunci când adevărul întâmplării este revelat, voinţa unui sceptic este testată faţă de credinţă şi demonic. “Un jurnalist faimos cândva, acum discreditat, Gerry Fenn, care vede supranaturalul ca un mijloc de revenire facilă, dă peste un miracol care pare real dintr-un mic oraş din Massachusetts. El foloseşte povestea pentru a-şi reface cariera, dar pe măsură ce mulţimile de credincioşi disperaţi vin în regiune în pelerinaj, o serie de tragedii mortale îl determină pe Fenn să creadă că aceste miracole pot avea o sursă sinistră.”

Spiliotopoulos a citit pentru prima dată cartea plină de suspans a lui Herbert când era adolescent. Povestea ţesută cu îndemânare a unui scriitor despre descoperirea unei prezenţe nefaste care-i ameninţă pe toţi nu l-a părăsit niciodată. “Am citit Shrine când aveam 13 ani şi de atunci m-a bântuit,” îşi aminteşte Spiliotopoulos. “Mi-a plăcut modul în care Herbert combină genurile – thrillerul jurnalistic întâlneşte intriga misterului divin care evoluează într-o poveste horror de-a dreptul supranaturală.”

În adaptarea poveştii pentru ecranizare, acesta a fost elementul cheie pe care Spiliotopoulos a căutat să-l protejeze. “Am vrut să pun un thriller supranatural în cadrul unui thriller jurnalistic,” explică el. “Termenul ‘ştiri false’ este în spiritul epocii, aşa că am încercat să explorez consecinţele care rezultă atunci când un jurnalist îşi pierde măsura morală. Fenn este vinovat pentru fabricarea de poveşti. La începutul filmului, acţiunile sale deschid Cutia Pandorei. El câştigă aprecierea, îşi reface cariera, are a doua şansă la faimă şi succes. Dar rezultatele sunt catastrofale pentru oraşul Banfield, pentru personalul Alice, şi posibil pentru întreaga lume. Din această perspectivă, ameninţarea supranaturală este o metaforă a daunelor sociale şi politice foarte reale pe care le pot cauza poveştile false intenţionate din media.”

În realizarea filmului Altarul, Spiliotopoulos s-a inspirat dintr-o lungă istorie a filmelor care explorează o oroare demonică în contextul unei biserici care luptă cu curaj pentru a salva suflete. “Pentru mine, biserica este un simbol al binelui absolut,” spune el. “Oricare ar fi credinţa, crezul sau religia, un templu de cult este un simbol al binelui şi o reprezentare a divinului pe pământ. Atunci când acest loc de cult este vizat de diavol, aceasta este o violare a unui loc sacru şi cea mai înspăimântătoare manifestare a răului. Dacă o biserică nu este un loc sigur, atunci niciun loc nu este sigur.”

Altarul este diferit prin faptul că teroarea diavolului vine deghizată ca regina raiului. “Forţele întunecate din Altarul vin în chipul Fecioarei Maria,” spune Spiliotopoulos. “Pentru mine, aceasta este cea mai perfidă abordare dintre toate, deoarece diavolul ne ispiteşte prin acte milostive şi ne înşeală pentru a ne oferi devotamentul. Atunci când realizăm că credinţa noastră orientată greşit ne-a dus pe o cale greşită este prea târziu.”

În multe privinţe, Altarul este o poveste care ne previne în legătură cu credinţa oarbă. “Tema fundamentală a filmului este să fim atenţi la profeţii falşi,” spune Spiliotopoulos. Este o temă care se aplică în viaţa de zi cu zi, dincolo de mediul religios. Fie că este vorba despre viaţa noastră profesională sau personală, există un pericol în a crede oamenii care promit rezolvări facile pentru probleme complexe sau care se prezintă ei înşişi ca deţinând adevărul unic şi absolut. Filmul nostru este despre tentaţia răspunsurilor simple.”

Şi unul din aceşti “falşi profeţi” este egoul, sau mândria. “Cel mai mare păcat capital este Mândria,” continuă el. “Fenn declară în mod clar că a fabricat poveşti în căutarea faimei, care este o altă consecinţă a mândriei. Omologul lui Fenn în film este Episcopul Gyles, care suferă foarte mult din mândrie — crede că are toate răspunsurile, are controlul întotdeauna şi orice beneficii ale sale personale sunt de asemenea bune pentru biserică, în mintea sa.”

Spiliotopoulos potriveşte concentrarea filmului pe poveste şi personaj cu o imagine şi un sentiment construite pe tradiţiile horror pentru a crea o punere în scenă proprie. “Am dorit să creăm o imagine vizuală gotică unică prin amplificarea culorilor principale, adoptând nuanţe intense de albastru şi roşu şi creând o imagine bântuită cu ceaţă groasă şi umbre profunde,” explică el. “Intenţia a fost creşterea gradată a sentimentului de ‘bântuire’ pe parcursul filmului, astfel că întregul oraş Banfield devine progresiv o casă bântuită.”

În centrul poveştii se află Gerry Fenn, un reporter cu proastă reputaţie care va face totul pentru o poveste, chiar dacă aceasta înseamnă activarea unei afaceri faustiene. “Gerry Fenn este un om fără caracter care se ascunde în spatele unui zâmbet rafinat,” spune Spiliotopoulos. “Cu zece ani în urmă era în vârf – un jurnalist de succes cu o influenţă enormă. Apoi a fost prins fabricând poveşti şi acum vede miracolele din Banfield ca fiind ultima lui şansă de revenire. Gerry Fenn spune întotdeauna că şi-ar vinde sufletul pentru o  poveste bună. În acest caz, este posibil să fi făcut-o.”

Pentru rolul Gerry Fenn, Spiliotopoulos a avut în minte un singur actor de la început. “Fenn a fost scris pentru Jeffrey Dean Morgan,” spune Spiliotopoulos. “Aveam nevoie de un actor care poate fi încântător în timp ce este un ticălos. Fenn este egoist şi manipulator în prima jumătate a filmului, aşa că aveam nevoie de cineva cu carismă pentru a menţine audienţa de partea sa chiar atunci când face acte mai puţin decât eroice, aşa încât să ne putem baza pe revenirea sa finală. Jeffrey are carismă din plin, dar de asemenea i-a conferit personajului o oboseală, un sentiment că viaţa l-a înfrânt şi l-a epuizat pe Fenn.”

“Gerry Fenn are o evoluţie incredibilă. Începe ca unul din cele mai cinice personaje pe care le-am jucat vreodată, dar îşi recapătă idealismul pe care l-a pierdut,” spune Morgan. “A falsificat poveşti – cred că nu şi-a imaginat niciodată că va fi prins. După cădere, a sunat în legătură cu poveşti senzaţionale despre presupuse evenimente supranaturale – din nou, presupun, produsele imaginaţiei sale. Prin urmare, atunci când găseşte dovada a ceva într-adevăr miraculos, vede în primul rând o oportunitate de a exploata ceva – şi mai târziu calea sa de revenire, pe măsură ce descoperă adevărul întunecat.”

“Gerry este clar vinovat că s-a ‘rugat’ la unii din falşii profeţi despre care vorbeşte Evan,” adaugă Morgan. “Mândrie, bani, faimă – a pus toate acestea înaintea adevărului, respectului de sine, eticii. A avut acces la fiecare bun material pe care-l oferă lumea, dar a plătit un preţ teribil şi a pierdut tot.”

“Destul de ciudat, această forţă demonică înclinată să distrugă vieţile şi sufletele tuturor din acest oraş este catalizatorul pentru salvarea lui Gerry,” continuă Morgan. “Este oglinda a ceea ce spun în film – ‘Atunci când Dumnezeu construieşte o biserică, diavolul construieşte o capelă alături.’ Cred că Gerry este dovada că se întâmplă şi invers.”

Martora apariţiei Fecioarei Maria este Alice, o tânără timidă, surdo-mută, a cărei experienţă a vindecat-o în mod miraculos, conferindu-i abilităţi de vindecare noi. “Alice suferă de colesteatom congenital, o boală care a lăsat-o surdă şi mută de la naştere,” explică Spiliotopoulos. “Ea este nepoata devotată a unchiului său, Părintele Hagan, şi de asemenea este devotată activităţii sale de la biserică precum şi o adoratoare evlavioasă a Fecioarei Maria. Atunci când este vindecată în mod miraculos de o doamnă luminoasă care spune că este Fecioara Maria, Alice crede că a fost aleasă ca vas pentru cuvântul divin. Pe măsură ce şirul evenimentelor scapă de sub control şi diavolul se arată el însuşi, Alice se află ea însăşi sfâşiată între darul său şi salvarea lui Gerry Fenn.”

Rolul Alicei este jucat de Cricket Brown. “Cricket Brown este descoperirea filmului nostru,” declară Spiliotopoulos. “Sunt tulburat de perspectiva de a fi cel care prezintă talentele sale lumii.”

Pentru primul său rol, Brown nu ar fi putut spera să fie pe mâini mai bune. “Evan cunoaşte acest film de la un cap la altul,” spune Brown. “Ar putea să-l regizeze cu ochii închişi. Claritatea sa a fost salvatoare. Sunt incredibil de recunoscătoare că sunt parte din proiectul său de suflet. Într-adevăr, îi datorez începutul carierei mele. Mulţumesc, Evan!”

Jucând rolul Alicei, Brown s-a bazat pe elementele supranaturale ale personajului. “A fost foarte distractiv să fiu Alice,” spune Brown. “Mi-a permis să fac lucruri nebuneşti! Ca actor, nu ai în fiecare zi ocazia să joci în scene în care trebuie să levitezi şi să vindeci, sau să faci profeţii.”

De asemenea, Brown împărtăşeşte credinţa Alicei în apariţii sfinte şi întâmplări miraculoase. “Cred în miracole,” spune Brown. “Este clar că-mi place ideea că sfinţii pot avea grijă de oameni aici jos. Chiar dacă este o păcălire a minţii, am sperat întotdeauna să fiu în graţiile forţelor superioare nouă. Şi sper că acest film ne reaminteşte toate darurile pe care le avem în mod inerent.”

Pentru a personifica pe cineva care nu aude şi nu vorbeşte, Brown s-a inspirat din materialele video ale culturii şi comunităţii surdo-muţilor. “Pentru Alice, am studiat materialele video de pe YouTube,” spune Brown. “Am simţit că aş avea acces la mai multe informaţii online fără a mă infiltra într-o comunitate.”

În Jeffrey Dean Morgan, Brown a găsit un prieten şi un mentor. “Jeffrey este foarte cool,” spune Brown. “L-am urmărit cu privirea şi am învăţat atât de multe privindu-l. Îi poţi simţi sufletul de la mare distanţă. Mi-a vorbit după fiecare filmare şi aceasta m-a ajutat mai mult decât va şti vreodată.”

Brown spune că Alice împărtăşeşte o afinitate similară pentru Gerry Fenn. “Au nevoie unul de celălalt,” spune Brown. “Această experienţă extremă îi uneşte. Ei devin o familie.”

Aşa cum Alice şi Gerry îşi unesc forţele pentru a învinge întunericul, Brown a admirat şi a aplaudat rezistenţa colegilor ei actori şi a membrilor echipei pe durata crizei COVID-19. “Sunt mândră de echipa noastră pentru că s-a întors şi a muncit din greu pentru a termina filmul,” spune Brown. “Ziua impunerii restricţiilor de circulaţie a fost una din cele mai înspăimântătoare. Nimeni nu ştia ce s-a întâmplat. Găsirea unui mod de a reveni şi susţinerea unuia de către celălalt în mijlocul pandemiei a necesitat un curaj extrem şi dedicare din partea fiecărei persoane implicate. Acest film este un tribut pentru cei care s-au întors şi au spus s-o facem. Le mulţumesc din suflet.”

Atentă la intenţiile lui Gerry Fenn şi preocupată de binele Alicei este Natalie, un medic instruit într-un oraş mare cu sufletul într-un orăşel. “Natalie este imaginea unui medic de orăşel – ea poate trata braţul rupt al unui copil sau poate trata cai fără nicio ezitare,” spune Spiliotopoulos. “Şi-a făcut practica în Boston sau New York, dar s-a stabilit în oraşul său natal Banfield pentru că era nevoie de ea acolo. Mai mult decât atât, Natalie o protejează cu mândrie pe Alice şi iniţial îi este ostilă lui Fenn până când realizează că amândoi sunt de aceeaşi parte.”

Întruchiparea medicului de ţară care tratează pe oricine şi orice este Katie Aselton, care se afla pe un teritoriu familiar. “Katie Aselton a venit la audiţie şi a declarat direct ‘Eu sunt femeia aceea. Sunt o fată din New England şi tatăl meu a fost medic într-un orăşel,’” îşi aminteşte Spiliotopoulos. “Ea a adus o căldură minunată şi autenticitate care au fost perfecte pentru această parte.”

William Sadler joacă rolul preotului de parohie Părintele Hagan, care începe să simtă că biserica sa nu rezistă la influenţele sinistre. “Bill Sadler este unul din actorii mei favoriţi,” spune Spiliotopoulos. “Există un motiv pentru care regizorii aleg să lucreze cu el iar şi iar. Are un aspect exterior foarte aspru combinat cu o decenţă deosebită a sufletului.”

În rolul Episcopului Gyles, şeful practic al jurisdicţiei catolice Banfield, este Cary Elwes. “L-am ales pe Cary Elwes pentru abilitatea sa de a ascunde falsitatea sub o imagine construită cu grijă,” spune Spiliotopoulos. “De asemenea, are calităţile fotogenice pentru media ale Episcopului Gyles.”

Diogo Morgado este în rolul Delgarde, investigatorul Vaticanului în ceea ce priveşte viziunile şi miracolele sfinte.

Spiliotopoulos menţionează că personajul se bazează pe metodele reale ale Vaticanului de investigare – şi adesea de demonstrare a netemeiniciei – rapoartelor privind miracolele şi viziunile. “Ceea ce m-a impresionat în timpul cercetărilor pentru filmul nostru a fost cât de serioasă este biserica în investigarea miracolelor,” spune Spiliotopoulos. “Aşa cum demonstrăm, un Inchizitor este trimis de biserică şi are îndatorirea, utilizând medicina modernă, ştiinţa şi tehnologia să demonstreze netemeinicia miracolului – acesta fiind motivul pentru care sunt porecliţi Avocaţii Diavolului. Dacă nu reuşesc să demonstreze netemeinicia miracolului, înseamnă că acesta este autentic.”

Apariţiile Fecioarei Maria sunt considerate ca o coborâre a acesteia din rai pe pământ pentru a susţine un mesaj pe care vrea să-l comunice – de obicei pentru a se asigura că adoratorii ei se oferă lui Dumnezeu şi pentru a consolida relaţia dintre credincioşi şi Iisus. Până acum, din toate afirmaţiile, doar 16 Apariţii ale Fecioarei Maria au fost aprobate de Vatican. “Delgarde nu a trebuit să facă eforturi prea mari în legătură cu personajul,” adaugă Spiliotopoulos. “El este un investigator care are ceva din fudulia unui fanfaron, pe care Diogo Morgado a întruchipat-o minunat.”

Deoarece povestea se desfăşoară într-un orăşel din New England, Spiliotopoulos şi designerul producţiei Felicity Abbott au căutat să prindă în mod autentic simplitatea stranie a regiunii şi izolarea idilică, misterioasă, filmând la locaţia din Massachusetts. “Am simţit că a fost esenţial să filmăm în Massachusetts pentru a capta atmosfera, arhitectura şi lumina de iarnă din New England, ” spune Spiliotopoulos. “Un han din Sudbury ne-a oferit atât aspectul colonial cât şi decorurile specifice pentru biserică, prezbiteriu, câmpul, golfuleţul şi toate celelalte decoruri într-un singur loc.”

Chiar dacă hanul local a oferit toate decorurile poveştii, lipsea elementul crucial pentru locul în care Alice a avut viziunea Fecioarei Maria: un stejar secular. Pentru aceasta, echipa de design al producţiei a construit un arbore artificial care a fost plantat pe câmp. “Stejarul pietrificat este prezent în povestea lui James Herbert şi este un catalizator pentru tot ceea ce se desfăşoară în poveste. Acesta era un must have pentru film,” spune Spiliotopoulos. “Dar de asemenea am vrut ca versiunea copacului nostru să aibă caracteristici feminine, simbolizând o femeie care ajunge în rai. Şi astfel, l-am construit şi l-am plantat pe câmp. A fost grozav să vedem reacţia localnicilor la acest lucru ciudat care a apărut peste noapte.”

Turnarea filmului în New England a fost de asemenea un element cheie, deoarece povestea este inspirată parţial de evenimente din viaţa reală din istoria locului. Evenimentele din film sunt inspirate de evenimente din viaţa reală. La Cape Ann şi în Salem, nu departe de Sudbury, localnicii spun legende despre bântuiri. Pădurea Statală Freetown/Fall River din Massachusetts este una din inspiraţiile pentru copacul lângă care apare Fecioara Maria. Iar filmul aminteşte şi de trei apariţii sărbătorite ale Fecioarei Maria – Laus, Lourdes, şi Fatima – pe care se crede că Fecioara Maria încă le vizitează … aşa cum fac miile de pelerini la aceste locuri sfinte.

Pentru a crea imaginea unei entităţi supranaturale ameninţătoare, teribile, a fost necesară deconstrucţia a tot ceea ce este matern şi sfânt. “Am realizat inversarea ei,” explică Spiliotopoulos. “Ştiam că avem nevoie de un diavol care să treacă drept Fecioara Maria, aşa că i-am modificat costumul. Bineînţeles, îmbrăcămintea albă şi albastră asociată cu Fecioara Maria a trebuit să fie murdară şi putrezită. Trăsăturile sale binevoitoare se dovedesc a fi o mască de fier care a fost bătută în cuie pe faţa sa. Aspectul strălucitor este rezultatul flăcărilor rugului. Cel mai important, trebuia să fie îngrozitoare. De asemenea, am vrut să se mişte într-un mod nenatural şi de aceea am selectat-o pe Marina Mazepa, o contorsionistă incredibil de talentată.”

Pentru compoziţia muzicală care însoţeşte povestea, Spiliotopoulos l-a ales pe maestrul muzicii horror, Joseph Bishara. “L-am ales pe legendarul Joseph Bishara,” spune Spiliotopoulos. “Muzica lui mă sperie de moarte atunci când o ascult cu luminile stinse.”

Filmarea pentru Altarul a început odată cu criza COVID-19. Pe măsură ce pandemia a continuat să se extindă în fiecare colţ al ţării, industria s-a închis şi producţia a fost oprită. Oricum, acest grup restrâns de actori şi personal a rămas neclintit în determinarea de a finaliza proiectul. “Am filmat în două perioade din cauza restricţiilor COVID-19: din Ianuarie până în Martie, apoi în Septembrie şi Octombrie,” îşi aminteşte Spiliotopoulos. “Toţi actorii şi-au continuat activitatea şi ne-am reunit pentru a termina filmul. Sunt mândru de această realizare a finalizării cu succes a unui film artistic, în siguranţă, în timpul unei pandemii.”

Credinţa este un lucru puternic. Ea defineşte parametrii a ceea ce este posibil şi determină percepţia realităţii de către noi. Altarul este despre ceea ce se întâmplă atunci când credinţa devine greşită. “Chiar dacă n-am experimentat niciodată un miracol, ca marea majoritate, rămân cu speranţa posibilităţii,” spune Spiliotopoulos. “Acest film profită de această credinţă şi demască oroarea din spatele faţadei sfinte. Credinţa se poate transforma în teroare clară – aveţi grijă la ceea ce credeţi.”