Luna martie este plină de surprize, iar Mario a călătorit până pe Lună în cel mai nou clip al său și are un mesaj pentru toți cei care au inimile frânte: „Adu-mi Soarele”. Compusă de către artist alături de Șerban Cazan, Emilian Nechifor și Gabriel Stănoiu în studiourile HaHaHa Production, piesa este pentru toți cei care se simt pierduți atunci când persoana pe care o iubesc pleacă. Inima nu alege pe cine iubește, iar atunci când povestea ajunge la final, inevitabil unul suferă mai mult decât celălalt.

„Mi-ai luat toate culorile și visele” sunt versurile prin care Mario transmite ce simte un suflet rănit care ajunge să trăiască într-o lume fără iubire și speranță, pictată în alb și negru. Clipul îl prezintă pe Mario undeva pe Lună, locul unde cândva amândoi priveau și visau la o viață împreună.

„Astăzi am lansat cel mai de suflet proiect, «Adu-mi soarele», o piesă foarte sensibilă în care mă regăsesc, iar fiecare vers mă face să tresar. Muzica e atât de puternică, încât la finalul poveștii, face ca distanța dintre Lună și Pământ să se micșoreze atât de mult încât noi să ne putem strânge în brațe din nou! Abia ce am ajuns de pe Lună, ce să mai zic?! Sper să vă placă ce am făcut acolo!”, povestește artistul.

Mario este artistul care a cucerit publicul cu numeroase hituri precum „Caliente” (alături de Dorian Popa), „Solo”, „Brațe străine” (alături de Andra), „Săracă inima mea”, „Dacă pleci”, „Ne mințim”, ce au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube. A colaborat de mai multe ori cu Lino pentru piese de succes precum „Paharele” și „Alfabetul iubirii”,  iar în 2020 a lansat piese precum „Brațe străine”, alături de Andra, „Chitara mea”, o reinterpretare a single-ului „Să cântam, chitara mea”, una dintre cele mai iubite melodii ale tuturor timpurilor. La finalul anului a făcut echipă cu JO pentru o melodie emoționantă: „Vestirea Nașterii Lui”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.