Personaje istorice și contemporane îi vor ține pe cei trei jurați iUmor în alertă pe tot parcursul sezonului zece, în fiecare duminică, de la ora 20.00, la Antena 1.

            În fiecare ediție din cel de-al zecelea sezon, un personaj istoric își va face intrarea pe scena iUmor. Rând pe rând, oameni care au făcut sau încă fac istorie în locurile din care vin, precum Donald Trump, Madonna, Einstein sau Pablo Escobar îi vor lua la ”roast” pe cei trei jurați.

Dacă în prima ediție iUmor din cel de-al zecelea sezon, Vladimir Putin a urcat pe scenă, duminica aceasta, de la ora 20.00, la Antena 1, Kim Jong Un își va face simțită prezența. Și nu oricum, ci însoțit de gărzile sale de corp, care vor cerceta întreg platoul înainte.

Cum vor reacționa jurații, la întâlnirea cu actorul Gabi Costin, cei de acasă pot afla duminică, în cel de-al zecelea sezon iUmor, care se anunță cu totul neașteptat. De la concurenți, la invitați și momente speciale, jurații, dar și cei de acasă, vor avea de descoperit surprize la tot pasul. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac vor juriza momentele pregătite de concurenți din toate colțurile lumii. Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

Mai mult, actorul Vlad Drăgulin va avea grijă să nu rateze niciun moment important din culise. Serialul ”iMai Mult Umor”, al cărui protagonist este, va însoți fiecare ediție de audiții din cel de-al zecelea sezon iUmor și va fi difuzat săptămânal, pe site-ul a1.ro. <”iMai Mult Umor” este povestea nevăzută din spatele produsului finit ”iUmor”, este spectacolul din spatele spectacolului>, a spus Vlad Drăgulin. Actorul va urmări tot ce se întâmplă în culisele emisiunii iUmor prin ochii personajului Niros, un producător perfecționist, și nu se va teme să pună toate întrebările incomode, atât persoanelor din echipă, cât și juraților sau concurenților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.