Specialiştii de la ENCORE, cei care de peste 13 ani activează cu succes în domeniul înfrumuseţării din România, şi-au propus să reinventeze industria de profil cu un nou concept, cel de ,,beauty all inclusive”, care le garantează totdată statutul de primul şi singurul brand din ţară care oferă soluţii estetice complete.
Contextul pandemiei a influenţat considerabil modul în care funcţionează multe business-uri în prezent, inclusiv industria de înfrumuseţare a fost constant supusă transformărilor în această perioadă. Printre brandurile care au decis să rişte totul şi să se reinventeze se numără şi ENCORE. După ce iniţial a debutat ca un studio de înfrumuseţare din nordul capitalei, ulterior ENCORE a decis ca în perioada limitării activităţii sale să investească în propriul business, pornind de la resursa cea mai importantă pentru clienţii săi: timpul.
Dezvoltarea şi apariţia clinicii ENCORE HEALTH & BEAUTY a fost pasul firesc pentru managementul brandului. ,,Timpul este cu siguranţă cea mai importantă resursă a clienţilor noştri, în functie de care am şi dezvoltat acest nou concept de beauty all inclusive. Suntem la ora actuală singurul brand din ţară, care le oferă clienţilor săi soluţii complete de înfrumuseţare, într-o singură locaţie. De la un simplu coafat, la proceduri estetice minim invazive şi chiar chirurgie estetică, echipa noastră de specialişti este pregătită să ofere oricui o schimbare completă de look, exact aşa cum vedem de cele mai multe ori în filmele de la Hollywoood.”, a declarat Irina Gherghilescu, manager de dezvoltare în cadrul ENCORE HEALTH & BEAUTY CLINIC.
Echipa de specialişti ENCORE HEALTH & BEAUTY CLINIC include în momentul de faţă nume sonore din domeniul medical, în frunte cu doctorul Sorin Palamari, care alături de doctorul George Ciolacoff, sunt împreună responsabili de toate procedurile de chirurgie estetică din cadrul clinicii. Pentru partea de chirurgie generală procedurile vor fi executate şi coordonate cu minuţiozitate şi dedicare de doctor Simona Matei. Nu în ultimul rând, doctorul Eugen Macota, specialist în medicină internă şi nutriţie şi doctorul Stegărescu Sorin – acupunctură, homeopatie şi traumatologie, vor completa cu profesionalism gama de servicii oferite de ENCORE HEALTH & BEAUTY CLINIC.
Mai multe informaţii sunt disponibile pentru accesare pe site-ul clinicii: ENCORE HEALTH & BEAUTY CLINIC
[…] Citește mai mult: […]