Digi Life continuă seria de documentare Colecționarii, cu și despre oamenii care și-au transformat casele în veritabile muzee. Sâmbătă, 20 februarie 2021, începând cu ora 21:00, episodul de debut al celei de-a doua serii îi aduce în prim-plan pe Vasile Grigore, pictor, desenator, profesor universitar român și colecționar de artă și pe Raluca Alexandru Partenie, doctorand în istoria modei, pasionată de evoluția stilului vestimentar și colecționar de pălării vintage.

Vasile Grigore a fost, timp de 44 de ani, cadru didactic la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (astăzi Universitatea Națională de Arte București), iar odată cu difuzarea episodului de debut al celei de-a doua serii, se comemorează nouă ani de la trecerea sa în neființă. În 2003, Vasile Grigore a donat statului român colecția proprie de artă, formată din pictură, sculptură, grafică, artă europeană, orientală și extrem-orientală (circa 600 de obiecte).

„Îmi drămuiam timpul și vizitam Muzeul de Artă al României. Visam cu ochii deschiși, în dorința de a-mi cumpăra și eu Artă. Prima achiziție am făcut-o într-o zi de Paști, la Săliște, unde cu banii din bursă am cumpărat o icoană pe sticlă reprezentându-l pe Sfântul Gheorghe”, spunea Vasile Grigore în însemnările sale.

„Toți copiii au mici comori, dar la un moment dat noi pierdem lucrul acesta pe parcurs. Bucuria de a găsi o pălărie făcută în România sau cu etichetă românească este mult mai mare decât, probabil, pentru oricare alta din străinătate”, este de părere Raluca Alexandru Partenie.

Seria „Colecționarii”, o producție Digi Documentare, pune față în față personalități de ieri, precum Vasile Grigore sau Octavian Iliescu (fondatorul numismaticii moderne româneşti), cu colecționari de azi, precum Florian Ciobanu (colecționar de reclame vechi), Cristian Dumitru (colecționar de jucării) și Eugen Ciocan (fotograf și colecționar de antichități). Iar dacă în prima serie a documentarului am descoperit foarte mulți colecționari la Muzeul Național de Artă al României, acum echipa Digi Life va deschide ușile Muzeului Național de Istorie a României și ale Muzeului Național al Literaturii Române. Astfel, vor fi prezentate publicului casele memoriale ale lui Ion Minulescu și Liviu Rebreanu care, chiar dacă nu au fost colecționari, au reușit să strângă de-a lungul vieții adevărate comori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.