Acțiune, dramă și suspans! Luna aceasta se întorc pe Netflix câteva dintre cele mai așteptate producții, dar și o serie de titluri noi, pline de intrigi tumultoase și surprize. Fără alte introduceri, în aprilie ți-am pregătit: sezonul 7 din Black Mirror, un nou capitol din serialul-antalogie care a captivat o lume întreagă, cu o distribuție de excepție și povești cutremurătoare; ultimul sezon din You, care îl urmărește pe Joe Goldberg la New York, acolo unde vechile sale obiceiuri încep să revină la viață; filmul Havoc, un thriller plin de adrenalină, cu Tom Hardy în rolul detectivului Walker, aflat pe urmele unor interlopi periculoși.
În plus, luna aceasta ne aduce și: serialul PULSE, unde apariția unui uragan vine la pachet cu tot mai multe cazuri de traumă, un spital care intră în blocaj și doi medici rezidenți care trebuie să găsească o modalitate de a lucra împreună; seria de animație Asterix & Obelix: The Big Fight, care îi readuce în prim-plan pe îndrăgiții protagoniști, în mijlocul luptelor dintre romani și gali; Carlos Alcaraz: My Way, o serie documentar despre ascensiunea și viața jucătorului de tenis care a reușit să devină cel mai tânăr nr. 1 mondial.
Pe lângă acestea, în aprilie vei putea urmări și Cast Away, Clueless, Sleepy Hollow și The Truman Show – deci nu uita să le adaugi în lista ta!
TITLURI ORIGINALE NETFLIX
TITLURILE LUNII
Black Mirror: Sezonul 7 – SERIAL NETFLIX
Serialul-antologie sumbru și satiric al lui Charlie Brooker va reveni în 2025 cu șase episoade noi, inclusiv cu o continuare a aventurii SF „USS Callister”.
- | Creator: Charlie Brooker
- | Producători Executivi: Charlie Brooker, Jessica Rhoades & Annabel Jones
- | Licențiat de: Banijay Rights
- | Distribuție: Awkwafina, Milanka Brooks, Peter Capaldi, Emma Corrin, Patsy Ferran, Paul Giamatti, Lewis Gribben, Osy Ikhile, Rashida Jones, Siena Kelly, Billy Magnussen, Rosy McEwen, Cristin Milioti, Chris O’Dowd, Issa Rae, Paul G. Raymond, Tracee Ellis Ross, Jimmi Simpson, Harriet Walter, Michele Austin, Ben Bailey Smith, Asim Chaudhry, Josh Finan, James Nelson-Joyce, Will Poulter, Jay Simpson și Michael Workéyè
- | Trailer: aici
DIN 10 APRILIE 2025
You: Sezonul 5 – SERIAL NETFLIX
În cel de-al cincilea și ultimul sezon, Joe Goldberg se întoarce la New York pentru a se bucura de o viață fericită până la adânci bătrâneți. Dar viața sa perfectă este amenințată de fantomele trecutului și de propriile sale dorințe sumbre.
- | Showrunners/Producători Executivi/Scenariști: Michael Foley & Justin Lo
- | Producători Executivi: Greg Berlanti, Sera Gamble, Penn Badgley, Sarah Schechter, Leigh London Redman, Leslie Morgenstein, Gina Girolamo, Marcos Siega, Neil Reynolds
- | Studio: Warner Bros. Television
- | Distribuție: Penn Badgley, Charlotte Richie, Madeline Brewer, Anna Camp și Griffin Matthews
- | Trailer: aici
DIN 24 APRILIE 2025
Havoc – FILM NETFLIX
Când o lovitură cu droguri scapă de sub control, un polițist blazat își croiește drum prin lumea interlopă a unui oraș corupt pentru a-l salva pe fiul unui politician.
- | Regizor/Scenarist/Producător: Gareth Evans
- | Producători: Tom Hardy, Gufran Khan, Ed Talfan și Aram Tertzakian
- | Producători executivi: Nate Bolotin, Diane Briere De L’isle, Andrew Eaton, Henry Engelhardt, Nick Spicer
- | Distribuție: Tom Hardy, Lockhart Ogilvie, Quelin Sepulveda, Justin Cornwell, Jim Caesar, Xelia Mendes-Jones, Richard Harrington, Serhat Metin, Timothy Olyphant, Gordon Alexander, John Cummins, Megan Lockhurst, Forest Whitaker, Jade Ogugua, Jessie Mei Li, Jack Morris, Gareth Tidball, Narges Rashidi, Astrid Fox-Sahan, Sunny Pang, Alan Leong, Jeremy Ang Jones, Aaron Ly, Jennifer Armour, Clarence Smith, Yann Yann Yeo, Michelle Waterson, Albert Tang, Tom Wu, Jill Winternitz, Stacy Sibleksi, Luis Guzmán, Odimegwu Okoye, Sharon D. Clarke, Jon-Scott Clark, Kage Jablubiec și Samya De Meo
- | Trailer: aici
DIN 25 APRILIE 2025
LISTA EXTINSĂ CU TITLURI:
DISPONIBIL ACUM
- The Electric State: Kid Cosmo – JOC NETFLIX
- Steel Paws – JOC NETFLIX
2 APRILIE 2025
Banger – FILM NETFLIX
Un DJ demodat vede șansa de a reveni în top cu un hit atunci când polițiștii îl recrutează pentru a prinde o bandă bizară de infractori care are legături cu rivalul său.
Garnachas: Glorious Street Food! – DOCUMENTAR NETFLIX
Titlu localizat: Garnachas: Un gust divin pe străzile mexicane
O explorare plină de arome a peisajului culinar stradal din Mexic, unde îndrăgita garnacha este în prim-plan, iscă discuții și unește fanii la fiecare îmbucătură.
Love on the Spectrum: Season 3 – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Dragostea în spectrul autist: Sezonul 3
Căutarea iubirii adevărate continuă cu nou-veniți și foști concurenți îndrăgiți, care înfruntă suișurile și coborâșurile vieții romantice sub spectru autist.
3 APRILIE 2025
Devil May Cry – SERIAL NETFLIX
Când un răufăcător misterios amenință să deschidă porțile iadului, un chipeș vânător de demoni ar putea reprezenta speranța lumii de a se salva.
Jurassic World: Chaos Theory: Season 3 – SERIAL NETFLIX PENTRU COPII ȘI FAMILIE
Titlu localizat: Jurassic World: Teoria haosului: Sezonul 3
Deși abia mai au încredere unii în alții, cei din tabără își continuă misiunea de a păcăli un inamic inteligent. Noi amenințări și surprize pândesc la fiecare pas.
PULSE – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Puls
Doctorița Danny Simms și colegii ei aflați la început de carieră tratează cazuri complicate, de natură medicală sau interpersonală, la o secție de Urgențe din Miami.
4 APRILIE 2025
Karma – SERIAL NETFLIX
Un accident nefast împletește șase vieți într-o poveste captivantă despre karma și infracțiuni, în care fiecare dă piept cu propriile legături și adevăruri sumbre.
TEST – FILM NETFLIX
Viețile a trei oameni obișnuiți se intersectează în timpul unui meci istoric de crichet, forțându-i să ia decizii cu un impact fundamental asupra viitorului.
7 APRILIE 2025
Blippi’s Job Show – SERIAL NETFLIX PENTRU COPII ȘI FAMILIE
Titlu localizat: Blippi și meseriile
Blippi și Meekah vor să afle mai multe despre tot felul de meserii. De la condusul mașinilor uriașe până la făcutul pizzei, nicio meserie nu e prea grea sau prea ușoară!
Kill Tony: Kill or Be Killed – SPECIAL DE COMEDIE NETFLIX
8 APRILIE 2025
How to Sell Drugs Online (Fast): Season 4 – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Cum să vinzi droguri online (rapid): Sezonul 4
Eliberat din închisoare într-o lume în care Lenny și Dan trăiesc așa cum el și-a dorit mereu, Moritz pune la cale un plan elaborat pentru a reveni în vârf.
Kian’s Bizarre B&B – SERIAL NETFLIX
Pe o insulă izolată, Kian84 este gazda unei escapade la pensiune, unde Jin din BTS și Ji Ye-eun îndeamnă invitații la joacă într-un haos delectabil.
My Next Guest Needs No Introduction With David Letterman: Season 5 Part 2 – SERIAL NETFLIX
The Clubhouse: A Year with the Red Sox – SERIAL SPORTIV NETFLIX
Titlu localizat: Clubul: Un an cu cei de la Red Sox
Acest serial documentar captivant iese de pe teren și dezvăluie secrete despre echipa Boston Red Sox din 2024 pe parcursul sezonului lor plin de răsturnări de situație.
9 APRILIE 2025
Bad Influence: The Dark Side of Kidfluencing – DOCUMENTAR NETFLIX
Titlu localizat: Influență proastă: Partea întunecată a lumii copiilor influenceri
În acest documentar revelator, adolescenții și părinții povestesc despre exploatare și abuzuri tulburătoare din lumea influencerilor copii.
The Dad Quest – FILM NETFLIX
Titlu localizat: Cel mai bun din lume
Când o pereche tată-fiu află că s-ar putea să nu fie înrudiți biologic, cei doi pornesc într-o aventură sălbatică prin Mexic în căutarea adevărului.
Unicorn Academy: Chapter 3 – SERIAL NETFLIX PENTRU COPII ȘI FAMILIE
Titlu localizat: Academia Unicornilor: Capitolul 3
În vacanța de vară, Layla face o greșeală care pune în pericol toată magia insulei odată cu unicornii săi, iar cavalerii luptă pentru a îndrepta lucrurile.
10 APRILIE 2025
Frozen Hot Boys – FILM NETFLIX
Pentru a-și regăsi tatăl, o profesoară de la un centru de reabilitare convinge o gașcă de tineri neadaptați să participe la un concurs de sculptură în gheață în Japonia.
Moonrise – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Moonrise: Revoltă pe Lună
Forțe rebele atacă Pământul, iar un moștenitor nepăsător devine principalul suspect. Pentru a găsi adevăratul vinovat, el se alătură unei unități speciale pe Lună.
North of North – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: La nord de nord
Hotărâtă să-și croiască propriul destin în micul ei oraș din Arctica, Siaja, o tânără mamă recent rămasă singură, își asumă riscuri în carieră și în viața amoroasă.
11 APRILIE 2025
Meet the Khumalos – FILM NETFLIX
Titlu localizat: Familia Khumalo
Două mame, foste prietene, acum dușmance de moarte, pornesc un război de cartier atunci când află de iubirea dintre copiii lor.
The Gardener – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Grădinarul
Mama lui Elmer s-a folosit de lipsa lui de emoții pentru a-l transforma în asasin. Dar Elmer se îndrăgostește de o victimă, iar acoperirea lor ca grădinari e nesigură.
12 APRILIE 2025
Resident Playbook – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Ghidul rezidenților
Rezidenții din primul an de obstetrică-ginecologie de la Centrul Medical Yulje navighează haosul din viața profesională și personală pentru a deveni doctori excepționali.
15 APRILIE 2025
The Glass Dome – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Domul de sticlă
Când fiica prietenei sale dispare, criminalista Lejla se implică în căutări și trebuie să se confrunte cu trauma chinuitoare provocată de propria răpire din copilărie.
16 APRILIE 2025
Project UFO – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Proiect OZN
Un prezentator TV îngâmfat și un expert în OZN-uri dintr-un orășel încearcă să deslușească misterul unei presupuse apariții, împărțind țara în două tabere.
The Diamond Heist – DOCUMENTAR NETFLIX
Titlu localizat: Jaful diamantului
O producție în care realitatea întrece orice imaginație, despre furtul unei bijuterii prețioase, din perspectiva gangsterilor și a polițiștilor care i-au urmărit.
17 APRILIE 2025
Istanbul Encyclopedia – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Enciclopedia Istanbulului
O studentă se mută în Istanbul la o prietenă înstrăinată a familiei, renunțând la umilul orășel natal pentru un oraș care îi testează identitatea și convingerile.
Ransom Canyon – SERIAL NETFLIX
Pasiunile se aprind într-un orășel din Texas, unde trei dinastii de fermieri se luptă pentru pământ, moștenire și oamenii pe care îi iubesc.
18 APRILIE 2025
iHostage – FILM NETFLIX
Titlu localizat: Ostatic în magazinul Apple
Un infractor înarmat intră într-un Apple Store din centrul Amsterdamului, iar poliția trebuie să acționeze cu grijă pentru a detensiona situația. Inspirat de fapte reale.
Oklahoma City Bombing: American Terror – DOCUMENTAR NETFLIX
Titlu localizat: Atentatul cu bombă din Oklahoma City: Teroare americană
Un documentar captivant despre bombardarea șocantă din 1995 a clădirii federale din Oklahoma City, un atac terorist cu multe victime, care a marcat istoria Americii.
19 APRILIE 2025
Heavenly Ever After – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Fericiți până la cerești bătrâneți
20 APRILIE 2025
WWE WrestleMania: 2025 – EVENIMENT LIVE NETFLIX
Cele mai mari Superstaruri concurează pentru aurul de campion și gloria WWE în meciuri emblematice pentru cariera lor pe The Grandest Stage of Them All.
21 APRILIE 2025
Pangolin: Kulu’s Journey – DOCUMENTAR NETFLIX
Titlu localizat: Pangolin: Calea lui Kulu
Acest documentar spune povestea unui pui de pangolin salvat din mâinile braconierilor, care revine în sălbăticie cu ajutorul unui tutore uman devotat.
23 APRILIE 2025
A Tragedy Foretold: Flight 3054 – DOCUMENTAR NETFLIX
Titlu localizat: Zborul 3054: O tragedie predictibilă
Poveștile nespuse până acum și tragedia umană din spatele celui mai mare dezastru aerian din America Latină sunt investigate în acest serial documentar în trei părți.
Battle Camp – SERIAL NETFLIX
Vedetele din reality show-ul Netflix se întrec în provocări fizice cumplite și caută să evite eliminarea pentru a câștiga 250.000 de dolari în această competiție aventuroasă.
Bullet Train Explosion – FILM NETFLIX
Titlu localizat: Expresul exploziv
Un tren de mare viteză cu destinația Tokyo va exploda dacă va rula cu mai puțin de 100 km/h, iar autoritățile se grăbesc să salveze pasagerii cuprinși de panică.
Carlos Alcaraz: My Way – SERIAL SPORTIV NETFLIX
Titlu localizat: Carlos Alcaraz: În stilul meu
Un serial documentar care oferă o perspectivă unică asupra lui Carlos Alcaraz. În afara terenului, un tip obișnuit. Pe teren, cel mai tânăr nr. 1 mondial din istorie.
28 APRILIE 2025
Chef’s Table: Legends – DOCUMENTAR NETFLIX
Titlu localizat: Chef’s Table: Legende
Acest serial nominalizat la Emmy celebrează patru titani ai gătitului, Jamie Oliver, José Andrés, Alice Waters și Thomas Keller, care au schimbat modul în care ne hrănim.
30 APRILIE 2025
Asterix & Obelix: The Big Fight – SERIAL NETFLIX PENTRU COPII ȘI FAMILIE
Titlu localizat: Asterix și Obelix: Bătălia dintre șefi
Când druidul satului uită cum să prepare poțiunea magică, Asterix, Obelix și galii trebuie să găsească noi moduri de a-i ține la distanță pe cuceritorii romani.
Exterritorial – FILM NETFLIX
Titlu localizat: Exteritorial
Când fiul ei dispare în consulatul american, Sara, fost soldat al forțelor speciale, face orice pentru a-l găsi, scoțând la iveală o conspirație sinistră.
The Eternaut – SERIAL NETFLIX
O ninsoare devastatoare ucide milioane de oameni, iar Juan Salvo și grupul de supraviețuitori din Buenos Aires trebuie să țină piept amenințării invizibile din altă lume.
Turning Point: The Vietnam War – DOCUMENTAR NETFLIX
Titlu localizat: Punct de cotitură: Războiul din Vietnam
De la incidentul din Golful Tonkin până la căderea Saigonului, acest serial documentar provocator examinează costurile și consecințele războiului din Vietnam.
ÎN CURÂND
Jewel Thief – The Heist Begins – FILM NETFLIX
Titlu localizat: Jaful bijuteriilor începe
Într-o palpitantă bătălie ce implică inteligență și voință, ingeniosul escroc Rehan pune la cale un jaf de diamante și vrea să îl învingă pe Rajan, sadicul său adversar.
Weak Hero Class 2 – SERIAL NETFLIX
Titlu localizat: Eroul firav: Clasa 2
TITLURI LICENȚIATE NETFLIX
1 APRILE 2025
- Angels & Demons
- Bloodshot
- Charlie’s Angels: Full Throttle
- Elysium
- Made of Honor
- Quarantine
- Sleepy Hollow
- The Apothecary Diaries: Season 1
- Year One
2 APRILE 2025
- The Great Wall
- Tuff Money: Season 1
3 APRILE 2025
- King Kong
4 APRILE 2025
- Kindergarten Cop
5 APRILE 2025
- Clueless
6 APRILE 2025
- The Pope’s Exorcist
8 APRILE 2025
- Blumhouse’s Truth or Dare: Extended Director’s Cut
12 APRILE 2025
- Flight
- I’ll See You in My Dreams
- The Color Purple
13 APRILE 2025
- Life or Something Like It
15 APRILE 2025
- Hostel
- Hostel: Part III
17 APRILE 2025
- Chicago
- Wonder
18 APRILE 2025
- Deep Impact
21 APRILE 2025
- Inside: Season 1
23 APRILE 2025
- Woody Woodpecker
24 APRILE 2025
- Missing
- The Gentlemen
25 APRILE 2025
- Cast Away
- Indiana Jones and the Raiders of the Lost Ark
- Primal Fear
- Shooter
- The Heartbreak Kid
- The Truman Show
26 APRILE 2025
- Alvin and the Chipmunks
- Alvin and the Chipmunks: Chipwrecked
- Alvin and the Chipmunks: The Road Chip
- Alvin and the Chipmunks: The Squeakquel
TITLURI LICENȚIATE CARE PĂRĂSESC NETFLIX
1 APRILIE 2025
- Blockers
- Blumhouse’s Fantasy Island
- Cleveland Abduction
- Eternal Sunshine of the Spotless Mind
- First Sunday
- Halloween
- Inferno
- John Wick
- Jumanji: Welcome to the Jungle
- Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children
- Saving Private Ryan
- The Da Vinci Code
- The Swan Princess
8 APRILIE 2025
- Ocean’s 8
- The Predator
9 APRILIE 2025
- Bullet Train
- Spoiler Alert
15 APRILIE 2025
- Spies in Disguise
- The Godfather
- The Tourist
16 APRILIE 2025
- Curve
- Jurassic World
- Jurassic World: Fallen Kingdom
- Snow White & the Huntsman
18 APRILIE 2025
- Scream
- Scream 2
- Scream 3
22 APRILIE 2025
- Pearl
24 APRILIE 2025
- The Invitation
25 APRILIE 2025
- Baywatch
- Men of Deeds
27 APRILIE 2025
- The Nun II
30 APRILIE 2025
- TÁR
***DATELE ȘI TITLURILE SE POT SCHIMBA***