Luna octombrie este una specială pentru HISTORY Channel: postul TV marchează împlinirea a 16 ani de la lansarea feed-ului localizat în România (pe 1 octombrie 2008). De aceea, luna aceasta a programat lansarea sezonului 2 din documentarul autohton Marcel Iureș prezintă Enigmele României. Acesta are premiera marți, 22 octombrie, de la ora 21:00, la HISTORY Channel. În noul calup de trei episoade a câte 30 de minute fiecare, Marcel Iureș (73 de ani) cercetează o nouă serie de mistere și enigme fără răspuns din istoria țării noastre.

 

În primul episod, consacratul actor ne vorbește despre primul asasinat politic din istoria României moderne: uciderea primului prim-ministru al României moderne (Barbu Catargiu), la doar 5 luni de la preluarea postului, în plină zi, în circumstanțe care nu au fost niciodată pe deplin elucidate. Acesta era un boier conservator, cu o viziune opusă liberalilor ce urmăreau reformarea țării.

 

Suntem în iunie 1862. La scurt timp după ce primul-ministru părăsește o dezbatere aprinsă din Parlament, trece cu trăsura pe sub clopotnița din Dealul Mitropoliei. Se aud două focuri de armă, caii speriați o rup la goană, iar trăsura nu poate fi oprită decât la poalele dealului.  Unul dintre gloanțe îl străpunge pe Barbu Catargiu în ceafă, ucigându-l pe loc. Celebra ghicitoare din Paris, Madame Lenormand, care îl avertizase în tinerețe pe viitorul prim-ministru „Vei sui în vârful scării sociale, dar vei muri de o moarte violentă” avusese dreptate…

 

Poliția a arestat și a interogat peste 200 de suspecți, inclusiv un personaj din lumea interlopă, care se presupune că avea o vendetă personală. Dar ancheta a stagnat, procurorul a fost demis, iar apoi însuși domnitorul Alexandru-Ioan Cuza a oprit investigația.  După ani buni, se descoperă că Nicolae Bibescu, Colonel și Prefectul Poliției Bucureștiului, pare a fi asasinul, conform rapoartelor balistice și declarațiilor martorilor. Și, dacă mai există îndoieli, dovadă stau și ultimele cuvintele rostite de Bibescu, pe patul de moarte: „Coane Barbule, iartă-mă”.

 

Documentarul îmbină imagini uimitoare, narațiuni captivante și interviuri cu istorici și experți, pentru a crea o experiență de vizionare imersivă. Astfel, în primul episod, apar Andrei Pogăciaș (Doctor în Istorie militară), Sofia Marton (Profesoar universitar și Cercetător la Institutul de Studii Avansate) și Dan Antonescu (Criminolog). Pasionații de istorie vor mai afla că Barbu Catargiu este înhumat în satul Maia (jud. Ialomița), locul unde – în muzeul local – sunt expuse hainele însângerate pe care le-a purtat în ziua fatidică și unde acesta a avut o moșie: un castel cu 52 de camere, un parc creat de fostul director al Grădinilor Imperiale din Viena (peisagistul Wilhelm Mayer) şi o biserică care acum îi găzduiește cavoul.

 

Sezonul 2 din seria-documentar Marcel Iureș prezintă Enigmele României continuă pe 29 octombrie, cu al doilea episod – axat pe aparițiile OZN de pe teritoriul românesc. Al treilea și ultimul episod este programat pe 5 noiembrie și are în centru iubirea interzisă a cântăreței Maria Tănase. Prima serie a documentarului produs pe meleaguri autohtone de HISTORY Channel a fost lansată în toamna lui 2023 și a avut 6 episoade, axate pe jaful de la Muzeul Bruckenthal, Minunea de la Maglavit, moartea lui Mihai Eminescu, iahtul Ostara, Vlad Țepeș, Elisabeta Bathory și Iulia Hașdeu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.