Unul dintre cele mai îndrăgite personaje din universul „Walking Dead”, Daryl Dixon, are parte de noi aventuri în noul sezon al serialului, în premieră la AMC, începând de astăzi, 30 septembrie, de la ora 22:00. Episoadele din cel de-al doilea sezon vor fi difuzate în fiecare seară de luni. Seria a fost deja reînnoită pentru un al treilea sezon. 

 

Daryl Dixon, interpretat de simpaticul Norman Reedus, își continuă aventurile în Europa, în serialul produs și difuzat de AMC. În primul sezon, personajul se trezește pe țărmul francez – acolo unde știm deja că a apărut inițial virusul letal care a dus la apocalipsa zombi –, dar nu știe exact cum a ajuns acolo și de ce. Călătoria lui este o căutare pentru răspunsuri. El se află departe de casă, se confruntă cu demoni vechi și dușmani noi, în timp ce misiunea lui numărul unu este să protejeze un băiețel curios a cărui origine a devenit o legendă și un punct de atracție pentru diverse facțiuni din întreaga Franță.

 

Cel de-al doilea sezon are subtitlul „The Book of Carol” („Cartea lui Carol”) și marchează reunirea publicului cu celălalt personaj mega-îndrăgit, Carol Peletier (Melissa McBride). Episoadele au fost filmate în diferite locații din Europa. O mare parte din motivația lui Daryl în serial este să se întoarcă la Carol. De data aceasta, o vedem și pe prietena lui cea mai bună, Carol, care-l caută disperată pe Daryl, dar, pentru moment, îi găsește doar motocicleta.  

 

Din distribuția serialului fac parte o serie de actori francezi foarte talentați, care interpretează personaje proaspete, care mai de care mai interesante. Clémence Poésy, cunoscută pentru personajul Fleur Delacour din filmele „Harry Potter”, o interpretează pe Isabelle Carriere, o călugăriță încăpățânată, membră a unui grup religios progresist. Louis Puech Scigliuzzi este Laurent, băiețelul misterios și foarte inteligent care este văzut de către grupul religios drept Alesul care va izbăvi omenirea de morții-vii. Cealaltă facțiune importantă din serial este Pouvoir des Vivants (Puterea celor Vii), o grupare paramilitară din Franța, condusă de Marion Genet (interpretată de Anne Charrier).

 

Norman Reedus l-a interpretat pe Daryl timp de 11 ani în „The Walking Dead”. Deși inițial rolul lui era unul redus, el a devenit destul de repede mâna dreaptă a protagonistului Rick Grimes (Andrew Lincoln), și atunci când Rick a părăsit serialul, Daryl a devenit noul protagonist. Reedus a declarat în interviuri că povestea din premiera AMC este legată de conflictul lui Daryl între dorința de a se întoarce acasă, la Carol, de care îi e dor, și conexiunile pe care le formează cu noile persoane întâlnite în drumul său. Iar pentru fanii săi, Reedus a promis că finalul acestui sezon al doilea este „cel mai bun episod produs vreodată în universul Walking Dead”. 

 

Noile aventuri ale lui Daryl în Europa sunt de neratat în această toamnă la AMC, lunea de la ora 22:00, dar pot fi văzute și de la ora 4:00, concomitent cu premiera americană, în noaptea dintre duminică și luni. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.