Ultima lună de vară transformă Max într-un adevărat hub al divertismentului. De la premiere de film, seriale și sezoane noi și cele mai palpitante momente ale Jocurilor Olimpice Paris 2024, toate vor fi disponibile pe platforma de streaming Max. Cu titluri precum „Madame Web„, „Clubul Miracolelor„, „Rick și Morty: Anime”, noul sezon din „Lumea Financiară” și fiecare moment live al Jocurilor Olimpice Paris 2024, Max aduce conținut pentru toate gusturile.

SERIALE

Din 1 august, serialul „Zborul de noapte” („Red Eye”) va fi disponibil pe Max. Acesta va prezenta povestea a trei femei – polițista Hana Li, jurnalista Jess Li și agenta MI5 Madeline Delanei, care sunt aruncate în aceeași conspirație periculoasă atunci când un doctor britanic e arestat pentru crimă când se întoarce acasă după o călătorie la Beijing.

Cel de-al treilea sezon al serialului „Lumea financiară” („Industry”) care explorează lumea finanțelor de top se lansează pe 12 august pe Max. Noul sezon aduce în prim-plan inițiativa de investiții „etice” prin intermediul Lumi, o companie de tehnologie „verde” condusă de Sir Henry Muck. Producția continuă să urmărească parcursul tinerilor bancheri într-un mediu intens, combinând elementele de dramă financiară cu teme actuale de sustenabilitate.

Universul „Rick și Morty” se extinde cu o nouă adaptare anime. „Rick și Morty: Anime” („Rick and Morty: The Anime”) va fi disponibil pe platforma de streaming Max din 16 august. Noua adaptare surprinde viața familiei Smith care decurge normal: Rick se relaxează într-o pseudolume dintre multiversuri, Summer o ajută pe Space Beth să lupte împotriva Federației Galactice și Morty se îndrăgostește de o fată misterioasă care se întâmplă să fie o ființă atemporală.

Lista de seriale care vor fi disponibile pe Max începând din luna august se completează cu sezonul doi din „Dezghețul” („The Thaw”), disponibil din 23 august, și „Orașul zeilor: Lupta continuă” („City of God: The Fight Rages On”), din 26 august.

FILME

Din 2 august, „Downtown Abbey: O nouă era” („Downtown Abbey: A New Era”) va fi disponibil pe Max. În această nouă adaptare, familia Crawley pornește într-o călătorie spre sudul Franței ca să descopere misterele unei vile proaspăt moștenite de contesa Grantham.

Tot din 2 august, filmul creat de vizionarul Jeymes Samuel, „Cartea lui Clarence” („The Book of Clarence”), va aduce o perspectivă proaspătă asupra unui gen clasic hollywoodian: filmele epice cu teme biblice. Filmul aduce povestea lui Clarence care încearcă să-și construiască o viață mai bună și să fie demn de femeia pe care o iubește. El e captivat de gloria și puterea lui Mesia și a apostolilor săi.

Mai, decembrie” („May December„) debutează pe Max în 16 august. Filmul explorează dinamica complexă a unui cuplu celebru, a cărui relație controversată a captat atenția publicului în urmă cu două decenii. Echilibrul fragil al vieții lor este perturbat de sosirea unui actor determinat să descopere adevărul din spatele poveștii lor mediatizate.

23 august aduce pe Max „Ce spun femeile” („Women Talking”). Povestea pune în prim plan femeile dintr-o colonie religioasă de menoniți care se adună într-un hambar pentru a discuta despre cum să reacționeze în urma unei serii de abuzuri sexuale. Când bărbații sunt plecați, femeile discută trei opțiuni: să nu facă nimic, să rămână și să lupte sau să fugă. Ele se tem că sfidarea le va ține departe de rai sau că nu pot supraviețui fără fiii și soții lor.

Din 30 august, „Clubul miracolelor” („The Miracle Club”) va fi disponibil pe Max. Filmul spune povestea a patru casnice copleșite, interpretate de Agnes O’Casey, Laura Linney, Kathy Bates și Maggie Smith, din conservatorul Dublin al anilor 1960. Ele primesc ajutor din partea preotului lor și câștigă un pelerinaj binemeritat către sfântul oraș francez Lourdes.

Pe 31 august, Max aduce filmul „Madame Web„, o aventură captivantă cu Dakota Johnson și Sydney Sweeney în rolurile principale. Producția urmărește povestea unei tinere care se găsește în situația neașteptată de a proteja trei femei împotriva unei mari amenințări.

Lista de filme care vor intra pe Max în luna august este completată de: „Mad Max: Drumul furiei” („Mad Max: Fury Road”), „Vânătorul de recompense” („Blade Runner”), „Blade Runner 2049”, „Bugsy”, „Ticăloși fără glorie” („Inglorious Basterds”), „Noi” („Us”),  „Fugi!” („Get Out”), „Avalon”, „Focul viu” („Firestarter”), „Dl Turner” („Mr. Turner”), „Camera roșie” („Red Rooms”), „Rain Man”, „Ea a venit la mine” („She Came to Me”), „Schimbul” („Chaneling”), „Mărită-te cu mine” („Marry me”), „Dl Holmes” („Mr. Holmes”), „Din întuneric” („Out of Darkness”) , „Strania poveste a lui Benjamin Button” („The Curious Case of Benjamin Button”), „Costumul” („The Outfit”), „Zodiac”, „Vise plăcute” („Sweet dreams”)

SPORT LIVE

În prima jumătate a lunii august, platforma de streaming Max continuă să aducă fiecare moment live de la Jocurile Olimpice Paris 2024. Cu peste 3.800 de ore de conținut sportiv live, incluzând atât probele clasice, cât și cele introduse recent în programul olimpic, Max asigură o experiență sportivă complexă și variată. Orice abonat Max poate urmări fiecare moment live de la Jocurile Olimpice Paris 2024.

Și pasiunea pentru tenis și ciclism revine în forță în a doua parte a lunii august. Urmărește US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, și Vuelta a España, cursa ciclistă care aduce împreună cei mai buni sportivi ai lumii. Toate aceste evenimente vor putea fi urmărite pe Max cu Extraopțiunea sport activată.

DOCUMENTARE & REALITY

Din 1 august, „Taylor Swift în instanță” („Taking on Taylor Swift”) va fi disponibil pe Max. Reclamatul Sean Hall vorbește despre procesul lung contra lui Taylor Swift și despre industria muzicală, influențată de zeci de ani de apropriere culturală.

Totodată, sezoanele șase și șapte din „Căutătorii de opal din Australia” („Outback Opal Hunters”) vor fi disponibile pe Max, în care cei mai duri căutători de comori riscă totul pentru a găsi opal în brusa australiană.

Pe 2 august apare pe Max cel de-al treilea sezon din „Clinica pentru pacienți obezi – Italia” („Obesity Clinic Italy”), în care într-o clinică de specialitate din Napoli, persoanele cu obezitate morbidă, care vor să slăbească, vor începe cel mai dificil an din viața lor.

Din 4 august, documentarul „Elizabeth Taylor: Înregistrările pierdute” („Elizabeth Taylor: The Lost Tapes”) va fi disponibil pe Max. Filmul este un portret emoționant al lui Elizabeth Taylor, activistă și legendă a Hollywoodului, povestea ei fiind spusă cu propriile cuvinte prin intermediul unor interviuri descoperite recent.

Din 8 august, va fi disponibil pe Max și documentarul „Luați împreună: cine i-a ucis pe Lyric și pe Elizabeth?” („Taken Together: Who Killed Lyric and Elizabeth?”). Documentarul în trei părți anchetează dubla răpire și crimă a verișoarelor Lyric Cook și Elizabeth Collins, din 2012, un caz misterios și încă nerezolvat. Dylan Sires, un fost fotograf, și-a petrecut ani din viață documentând cazul, realizând interviuri cu autoritățile locale și familiile victimelor.

Din 26 august, sezonul doi din „Test de supraviețuire: Până la ultimul om” („Naked and Afraid: Last One Standing”) va fi disponibil pe Max. În acest sezon, cea mai grea competiție pentru 100.000 de dolari se desfășoară în canionul Oribi, din Africa de Sud, pe parcursul a 45 de zile.

Lista de documentare și emisiuni disponibile din august pe Max se completează cu: „Cimpanzei” („Chimp Crazy”), „De ce mă cheamă Nora când cerul meu e senin”, „Agenții federali” („Feds”), „Doi frați de oțel” („Steel Buddies”), „Imperiul de pe malul lacului” („Lakefront Empire”), „Indecență criminală” („Exposed: Naked Crimes”), „Alaska: Ultima frontieră” („Alaska: The Last Frontier”), „Campionatul Copiilor: Rețete la grătar” („Kids BBQ Championship”), „Specialiști în renovări: Casa de lângă lac” („Fixer Upper: The Lakehouse”)

PENTRU COPII

În august, Max aduce titluri noi si pentru copii!

Din 2 august, „Inseparabilii” („The Inseparables”) va fi disponibil pe Max. Don și DJ Doggy Dog se întâlnesc în Central Park și pornesc împreună într-o aventură prin New York.

Din 5 august, sezonul patru din „Grizzy și lemingii” („Grizzy and the Lemmings”) apare pe Max. Serialul animat îl aduce în prim plan pe Grizzy, care e mare, puternic și deștept ca un urs. Niciun animal nu îndrăznește să se pună cu el, în afară de lemingii, cea mai inofesivă și caraghioasă familie de mamifere.

Max va aduce în luna august și alte filme pentru copii, precum „The Lego Movie”, „The Lego Movie 2: The Second Part”, „The Lego Batman: Filmul” („The Lego Batman Movie”), „Lego Ninjago: Filmul” („The Lego Ninjago Movie”).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.