Se anunţă zile şi nopţi tot mai fierbinţi pe Insula Iubirii. Testul devine din ce în ce mai greu de suportat, iar emoţiile scapă tot mai des de sub control. Un lucru e cert şi tot mai mulţi încep să îl simtă pe propria lor piele: efectul de domino al trădărilor a început să se dezlănţuie şi nu mai poate fi oprit. O nouă limită în cuplu a fost încălcată aseară pe Insula Iubirii, atunci când, terifiat de gândul că pentru el testul se poate opri aici, Andrei s-a sărutat cu Diandra. „Prima oară când ne-am sărutat?! Nu pot să spun în cuvinte! Te-aş minţi!”, a dezvăluit el la testimonial. Emisiunea s-a impus ca lider de audienţă, atât pe publicul comercial, cât şi la nivel urban. Următoarele trei episoade vor putea fi urmărite duminică, de la 20.00 şi luni şi marţi, de la 20.30, la Antena 1.
Difuzată de Antena 1 în intervalul orar 20.28 – 00.17, ediția de ieri seară Insula Iubirii a condus clasamentul audiențelor la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, înregistrând 6.5 puncte de rating și 26.2% cotă de piață, în timp ce ocupantul locului secund, ProTV, a obținut 4.3 puncte de rating și 17.3% cotă de piață. Ierarhia s-a păstrat și la nivelul publicului urban, Insula Iubirii înregistrând 4.8 puncte de rating și 15.6% cotă de piață, în timp ce postul de pe poziția a doua, Pro TV, a obținut 4.2 puncte de rating și 13.7% cotă de piață. Totodată, Antena 1 s-a impus ca lider de audiență pe întregul tronson orar (Whole Day 02:00 – 26:00), cu 2.3 puncte de audiență și 19.3% cotă de piață pe targetul comercial, în timp ce postul de pe locul doi, Pro TV, a obținut 2.2 puncte de rating și 18.6% cotă de piață. Antena 1 s-a situat pe primul loc şi la nivelul Prime Time-ului la nivelul publicului comercial, cu 5.8 puncte de rating și 23.4% cotă de piață, urmată de Pro TV cu 5 puncte de rating şi 20% cota de piaţă.
Bulversate de imaginile de la ultima ceremonie a focului, fetele s-au întors în vila lor determinate să îşi clarifice aspecte esenţiale din cuplul lor şi să îşi reevalueze, mai realist, aşteptările pe care le pot avea de la partener. Vulnerabilitatea şi insecuritatea par să fi preluat pentru moment controlul în ambele vile, deodată cu anunţul că un cuplu va părăsi testul şi cu venirea pe Insulă a Simonei şi a lui Claudiu.
Pentru Cristina, testul se dovedeşte unul extrem de dureros. După zece ani de relaţie, în care ea nu a conştientizat nemulţumirile pe care Andrei le avea, acum, odată cu primele zile pe Insula Iubirii realizează tot mai clar că relaţia cu soţul ei nu e bătută în cuie şi, mai ales, că puterea de a-l ţine aproape nu prea îi mai aparţine. Trăieşte emoţii puternice şi o dramă pe care nu le anticipase înainte de a veni la Insula Iubirii, totul în timp ce, în cealaltă vilă, conexiunea dintre Andrei şi Diandra este evidentă, iar concurentul nici măcar nu îşi mai dă silinţa să păstreze aparenţele. În faţa echipei de filmare, târziu în noapte, Cristina şi-a exprimat dorinţa de a părăsi emisiunea. „Îl iubesc atât de mult, că l-aş fi luat acum acasă, să nu îi dau posibilitatea să se îndrăgostească!”, însă dimineaţa a revenit asupra deciziei sale: „Vreau să rămân! Mai bine stau să văd ce îi poate capul!”.
24 de ore vor avea la dispoziţie ispitele pentru a nominaliza cuplul pentru care consideră că testul nu mai este relevant sau cuplul care nu îşi asumă testul cu adevărat sau cuplul care nu s-a deschis în totalitate către această experienţă. Cine pleacă acasă, dar şi cine sunt concurenţii pentru care testul ajunge la un nivel de infarct, telespectatorii vor putea afla urmărind cele mai noi episoade Insula Iubirii, duminica aceasta, de la 20.00, luni, marţi, de la 20.30, la Antena 1.
Sursa:Kantar Media |
Copyright:ARMADATA S.R.L. |
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group |
Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban si Urban |
Perioada 24 iulie 2024 |