O zi pe care am așteptat-o cu toții. O seară la care am sperat, am visat și în care am crezut că este posibilă. Aseară, odată cu ultimele meciuri din etapa grupelor, România și-a scris viitorul prin ambiție, determinare și dăruire. Naționala condusă de Edi Iordănescu ne-a dat voie să credem că totul este posibil și sub ochii a milioane de români care se aflau acasă sau pe stadion, au obținut CALIFICAREA! EURO 2024 trece în următoarea etapă, cea a optimilor, în direct la PRO TV și pe VOYO!

Ieri, seara a început la ora 19:00 cu meciurile din grupa E! În timp ce Ucraina și Belgia s-au întâlnit la PRO ARENA și au terminat la egalitate, 0-0, la PRO TV, România a întâlnit Slovacia. Adversarii au deschis scorul în minutul 24, prin Duda, însă doar 13 minute mai târziu, Răzvan Marin a transformat penalty-ul obținut de Ianis Hagi și a adus egalarea. Scorul nu s-a mai schimbat până la final, iar aceste rezultate au dus Naționala pe primul loc în grupă, urmată de Belgia și Slovacia, calificate și ele. Ucraina a părăsit EURO!

De la ora 22:00, atenția s-a mutat asupra grupei F, ultima care mai avea de disputat jocuri! La PRO ARENA s-au confruntat Cehia și Turcia, cei din urmă având câștig de cauză, cu 2 – 1. Calhanoglu a deschis scorul în minutul 51, Soucek a egalat în minutul 66, iar victoria a venit prin reușita lui Tosun din minutul 4 al prelungirilor. La PRO TV, marea surpriză venea de la Georgia, care a învins Portugalia cu 2 – 0, prin golurile marcate de Kvaratskhelia și Mikautadze, prin penalty. Astfel, echipa lui Ronaldo, Portugalia a câștigat grupa, fiind urmată de Turcia și Georgia. Cele trei merg mai departe, iar Cehia se întoarce acasă.

Meciul care a scris istorie, între România și Slovacia, a fost lider absolut de audiență, la PRO TV, în intervalul orar 19:01 – 20:54. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 24.4 puncte de rating și 76% cotă de piață, record pentru piața din România, față de locul 2 care avea cifre de peste 15 ori mai mici, de doar 1.6 puncte de audiență și 5% share. De-a lungul difuzării, peste 4 milioane de români s-au bucurat de seara atât de așteptată, iar în minutul de aur, la ora 20:53, aproape 4.9 milioane de telespectatori visau împreună.

 

Întâlnirea dintre Ucraina și Belgia, difuzată în același timp cu meciul de la PRO TV, a fost adusă telespectatorilor la PRO ARENA, în intervalul orar 19:01 – 20:54! Meciul a înregistrat, în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, 0.2 puncte de rating și 0.7 cotă de piață.

În intervalul orar 22:00 – 23:53, jocul dintre Portugalia și Georgia a fost lider absolut de audiență, la PRO TV. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 11.0 puncte de rating și 38.5% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 3.6 puncte de audiență și 12.5% share. De-a lungul difuzării, peste 1.6 milioane de români s-au bucurat de spectacol, iar în minutul de aur, la ora 22:14, aproape 2 milioane de telespectatori erau cu ochii pe PRO TV.

 

Partida dintre Cehia și Turcia, difuzată în același timp cu meciul de la PRO TV, a fost adusă telespectatorilor la PRO ARENA, în intervalul orar 22:00 – 23:57! Meciul a înregistrat, în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, 1.2 puncte de rating și 4.1 cotă de piață.

 

Seara în care echipa națională i-a scos pe români în stradă a fost comentată din Studioul UEFA EURO 2024 de către Costin Ștucan, Cătălin Oprișan, Florin Răduciou și Ciprian Marica, iar cei de acasă nu au ratat niciun minut!

 

Studioul EURO a fost lider absolut de audiență în intervalul 23:58 – 01:01. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV avea 4.2 puncte de rating și 29.4% cotă de piață, față de locul 2 care avea doar 1.5 puncte de audiență și 10.4% share

Să înceapă Optimile!

Etapa grupelor s-a încheiat! Doar 16 echipe merg mai departe și fiecare dintre ele va lupta până la epuizare pentru a ajunge cât mai departe în turneul final. Meciurile din următoarea etapă sunt: Elveția – Italia, Germania – Danemarca, Anglia – Slovacia, Spania – Georgia, Franța – Belgia, Portugalia – Slovenia, România – Olanda și Austria – Turcia. Toate vor fi transmise în direct, la PRO TV și pe VOYO!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.