Cei de acasă au fost fascinați de tot ce s-a petrecut în serialul CLANUL. De la povestea celor doi frați, la viața lui Bebe Măcelaru`, până la dorința lui Costoiu de a-l prinde pe Bebe. Toate au un trecut, iar acel trecut își va spune povestea în noul serial: TĂTUȚU` – care ne va transpune în timp și ne va duce cu 20 de ani în urmă! Actorii și echipa de producție au început astăzi filmările!
„Reacția telespectatorilor a fost pe măsura a ceea ce CLANUL a dorit să transmită, iar felul în care ei au devenit fani ai serialului și au îndrăgit personajele ne-a făcut să vrem să continuăm, dar nu oricum, ci cu începutul! Alături de Anghel, Lia și echipa din spate, care ne-a devenit familie, demarăm o nouă producție care implică foarte multe lucruri – imagine, look, locații, haine, recuzită – toate de acum 20 de ani, plus alte lucruri pe care le veți descoperi pe parcurs. Noi am dat astăzi primul rec și abia așteptăm să vedeți rezultatul”, a spus Delia Mihai, Head of Fiction Production PRO TV.
Cum a ajuns Costoiu să aibă brigada lui, cine l-a ajutat pe Bebe Măcelaru` să fie în fruntea Clanului, dar și cum a primit apelativul de TĂTUȚU` – vom afla cu toții din povestea care ne va duce în perioada anilor 2000 – acolo unde a început totul!
„Ne bucurăm de fiecare dată atunci când publicul primește programele noastre cu atât de multă pasiune, pentru că, pe lângă audiențele care au clasat serialul în topul preferințelor celor de acasă, oamenii au creat o conexiune cu personajele și au trăit fiecare minut de difuzare, lucru care nu poate decât să ne arate, încă o dată, că ceea ce facem ajunge la inimile telespectatorilor”, a declarat Antonii Mangov, Programming Director PRO TV.