Cele 8 echipe de artişti ale sezonului cu energie la puterea 20 – finaliști și nefinaliști – au transformat gala finalei Te cunosc de undeva! într-una cu totul şi cu totul specială. Iar punctele oferite de jurați, concurenți și de către cei din public au fost pe măsură. După ce s-au făcut toate calculele, a venit și anunțul mult așteptat: Ilona şi Ristei și-au adjudecat trofeul sezonului 29 al transforming show-ului și premiul de 15.000 de Euro. Premiul de popularitate a fost obținut de Bella şi Barbara, care s-au emoţionat extraordinar la aflarea veştii.

A fost o seară ȋncărcată de emoţie pentru cele 8 echipe de artiști care au spus <da> spectaculosului joc al transformărilor, ȋntr-un sezon cu energie la puterea 20. Marea finală a transforming show-ului i-a adus pe concurenţi la capătul unei călătorii incredibile, ȋntr-un sezon ȋn care și-au pus inimile ȋn fiecare transformare.

Deciziile desemnării câștigătorilor au fost grele pentru toate părțile implicate: jurați, concurenți și publicul spectator. Toate echipele au făcut o treabă fenomenală, dar una singură a plecat acasă cu trofeul sezonului şi premiul în valoare de 15.000 de Euro. În clipa în care prezentatorii Te cunosc de undeva! au anunțat cine sunt câștigătorii trofeului acestui sezon și, totodată, ai cecului în valoare de 15.000 de Euro, cei doi artiști s-au îmbrățișat și s-au felicitat unul pe celălalt. Cu ochii în lacrimi, Ilona a mai putut doar să spună: „Mă bucur foarte tare, sunt foarte emoţionată! Şi vă mulţumim tuturor că ne-aţi votat!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.