Cazuri Clasate
Sezonul 3 – Episoade noi | Premiera duminică, 16 iunie, de la ora 23:00
Titlul original: Cold Case Files
(4×60’)
Prezentată de jurnalistul american Bill Kurtis, seria prezintă reexaminarea crimelor rămase de mult timp nerezolvate. Cu ajutorul tehnologiei criminalistice și a noilor dovezi, polițiștii și detectivii încearcă să dezlege cazurile și să clarifice întrebările fără răspuns.
De la amintirile din copilărie ale unui criminal despre moartea surorii sale până la utilizarea testelor ADN în masă pentru a găsi făptașul unei crime, acești detectivi găsesc noi indicii pentru a rezolva crime vechi de zeci de ani, aducându-i pe vinovați în fața justiției.
Fiecare poveste este adusă la viață prin dramatizări cinematografice și relatări la persoana întâi de la detectivii și apropiații care au trăit experiențele îngrozitoare.
Filmat în camera de interogatoriu
Titlul original: Interrogation Cam
Din 24 iunie, de luni până vineri, de la ora 23:45
(16×30’)
 
Serialul prezintă o perspectivă din interior și fără filtru asupra unora dintre cele mai intense și explozive momente surprinse în sălile de interogatoriu din S.U.A., unde cazurile variază de la crime cu sânge rece la crime pasionale și până la infractori care își susțin nevinovăția în ciuda munților de dovezi împotriva lor.
Serialul este distinct de emisiunea „La Interogatoriu”, care urmărește un singur caz pe parcursul episodului. Această emisiune îmbină elemente de succes din „Filmat la Tribunal” și „La Interogatoriu”, într-un format nou, proaspăt și rapid, care prezintă mărturisiri șocante, negări disperate și anchetatori și suspecți care se confruntă pentru a afla adevărul în cazuri care sunt adesea o chestiune de viață și de moarte. Nimic nu se compară cu drama din viața reală surprinsă în „Filmat în camera de interogatoriu”.
Secretele sectelor poligame
Continuă sâmbăta, de la ora 22:15
Titlul original: Secrets Of Polygamy
(10X60′)
Serialul documentar expune realitățile șocante ale vieții în cadrul unor culte poligame ca Biserica Fundamentalistă a lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă (FLDS), clanul Kingston sau „Ordinul”, cunoscut oficial și sub numele de Societatea Cooperativă a Comitatului Davis, și Frații Uniți Apostolici (AUB). Prin interviuri în profunzime cu foști membri și fotografii și înregistrări audio exclusive, investigatorul Matt Browning face lumină asupra acestor grupuri în care bărbați puternici dețin controlul asupra a mii de oameni prin frică și guvernare absolută.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.