Începând de luna aceasta, comedia românească RAMON este disponibilă pe VOYO. Abonații vor putea descoperi povestea impresionantă a unui om simplu, interpretat de Pavel Bartoș, care pleacă în lume să-și găsească marea dragoste. În ciuda dorinței sale sincere, ajunge să fie pus în situații de-a dreptul periculoase.

 

Viața lui Ramon este dată peste cap de apariția unei femei de care se îndrăgostește iremediabil. Acesta decide să lase totul în urmă și să plece la București, pentru a-și întâlni marea iubire. Doar că viața la oraș nu e ușoară, iar totul se complică atunci când ajunge să fie suspect principal în cel mai mare jaf al secolului. Cum se încheie această aventură, putem vedea pe VOYO.

 

”Sunt foarte fericit că, de acum, filmul Ramon este disponibil și pe VOYO! După toate reacțiile extraordinare pe care le-am primit anul trecut în sălile de cinematograf, vă invit, cu mic, cu mare, de la copii, la părinți, de la nepoți, la bunici, să râdeți și să vă bucurați împreună cu Ramon, poate cel mai bun om de pe planetă, dar și poate cel mai romantic om… de pe planetă. Chiar dacă-l veți urmări în premieră sau revedea, nu uitați că este alegerea perfectă pentru întreaga familie!”, a spus Pavel Bartoș.

 

Din distribuția filmului regizat de Jesus del Cerro, după un scenariu scris de Anghel Damian, fac parte: Alexandru Ion, Teona Stavarachi, Selly, Doru Cătănescu, Gabriela Iliescu, Bogdan Farcaș, Carmen Tănase, Bogdan Horga, Iulian Postelnicu, Ecaterina Lupu, Ana-Maria Calița, Oana Zara, Cezar Antal, Marius Damian, Andreea Esca, Smiley, Elvira Deatcu, Andreea Vasile și Ionuț Rusu.

 

Una dintre cele mai apreciate comedii românești ale anului 2023, un film ce nu ar trebui ratat, care garantează starea de bine! RAMON – disponibil pe VOYO!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.