Mai sunt 8 zile până la cel mai mare și cel mai așteptat festival de muzică din DubaiUNTOLD Dubai. INNA este singurul artist de live act care va urca pe scena principală a festivalului din Dubai, alături de Ellie Goulding, G-Eazy, PSY și mulți altii. Show-ul INNEI va avea loc duminică, alături de Timmy Trumpet, Sebastian Ingrosso, Mahmut Orhan și mulți alții.

Printre cei peste 100 de artiști care vor bucura cei peste 70 000 de fani care sunt așteptați la festival se numără Ellie Goulding, G-Eazy, Major Lazer, Armin Van Buuren, Bebe Rexha, Don Diablo, Paul Kalkbrenner, Hardwell, Tujamo, Asake, Hot Since 82.

UNTOLD Europe este unul dintre cele mai tari festivaluri din lume la care am fost până acum, așa că mă bucur foarte mult să fiu și la UNTOLD Dubai încă de la prima ediție. Abia aștept să ne distrăm împreună”, a spus INNA.

Cu un număr impresionant de hituri, premii și peste 1000 de concerte în Europa, Asia, America Latină, SUA, Canada și Orientul Mijlociu, INNA este cu adevărat un fenomen muzical. Una dintre cele mai relevante voci din dance, artista a cucerit topurile globale cu hituri precum „Hot”, „Sun Is Up” sau „Déjà vu”, ajungând în primele locuri în zeci de țări, din România, în Japonia, Mexic, Turcia, Argentina, Spania, Finlanda, Polonia și SUA. INNA a colaborat cu mulți artiști de top precum Pitbull, Flo Rida, Daddy Yankee, Timmy Trumpet, Juan Magán, J Balvin, Yandel, Alok & Sofi Tukker și Sean Paul pentru piesa „Up”, care a devenit o senzație internațională.

INNA a câștigat mai multe MTV Europe Awards, Romanian Music Awards și în 2012, a devenit prima și singura artistă europeană care a acumulat 1 miliard de vizionări pe YouTube. În 2022, ea a depășit un nou prag: 10 miliarde de vizualizări și streamuri. Recent, artista și-a încântat fanii cu o nouă colaborare cu artistele Dhurata Dora și Stefflon Don pentru „Yummy”, cu R3HAB și Slash pentru „Rock My Body”, un hit care a cucerit topurile radio și cu Tujamo și Azteck pentru „Freak”.

UNTOLD Dubai va avea loc în perioada 15-18 februarie și promite fanilor o extravaganță muzicală. Cu peste 100 de artiști din întreaga lume, festivalul combină diversitatea de genuri, de la DJ set-uri senzaționale la ritmuri dinamice de hip-hop, techno, bollywood music, trance, R&B, dance, pop, K-pop sau rock alternativ la cele 5 scene construite la EXPO CITY Dubai.

Fanii festivalului se pot bucura de experiența UNTOLD Dubai printr-o petrecere exclusivistă care începe pe 14 februarie la bordul UNTOLD Flying stage, un zbor de 5 ore la peste 11.000 de metri altitudine unde muzica și distracția vor fi elemente centrale. La sosirea în Dubai, fanii festivalului aflati în avion vor fi preluați de la aeroport cu un autobuz special până la hotel, unde vor beneficia de cazare pe durata festivalului.

Locurile în avionul HiSky, cea mai noua aeronavă a companiei, sunt limitate, așa că toți cei care doresc să fie parte din această experiență inedită își pot achiziționa pachete care conțin bilet de avion, cazare la hotel de 4 stele și abonament la festival începând de la 1099 de euro de persoană. Avionul decolează pe data de 14 februarie și se reîntoarce în România pe data de 19 februarie. Mai multe informații despre aceste pachete se găsesc pe https://www.dertour.ro/untold.

UNTOLD, festival recunoscut la nivel mondial pentru show-urile uluitoare și producțiile vizuale impresionante, își va face debutul în Orientul Mijlociu, în faimoasa locație EXPO CITY DUBAI.

Pregătește-te să descoperi un tărâm magic, de peste 170.000 de metri pătrați, unde imaginația nu cunoaște limite, un paradis al entertainmentului și al inovație. La prima ediție UNTOLD Dubai sunt așteptați peste 70.000 de fani pe zi și, în toate cele 4 zile, peste 280.000 de participanți din toate colțurile lumii.

Cei care vor să achiziționeze abonamente pot afla mai multe informații pe untold.ae

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.