Sute de vieţi schimbate, mii de mâini de ajutor întinse. În luna decembrie, poveștile din platforma ajuteu.ro se transformă în visuri împlinite, la Antena 1.

O lună de magie. Începând cu 29 noiembrie, de ziua Antenei 1, și până de Crăciun, prin campania „Ajut eu!”, poveștile învingătorilor care se ridică mai presus de obstacole și ale celor care spun „Ajut eu!” ajung în casele telespectatorilor.

„Ajut Eu. Sunt cele două cuvinte care fac România unită, om cu om, gest cu gest. Am văzut asta și în anii trecuți și o vedem și anul acesta, la ediția aniversară 30 de ani de Antena 1. Ajut eu! este locul în care se împlinesc visuri și binele creează bine. O campanie care schimbă vieţi. Aș vrea să poată simți fiecare dintre cei care ne privesc ce bine e să îi ajuti pe cei care fac, la rândul lor, bine. Și anul acesta o să cunoaștem niște oameni cu adevărat senzaționali. Oameni care au transformat întunericul în lumină, oameni care au transformat pierderea propriului copil în puterea de a face alți copii să zâmbească, tineri excepționali care vor să-i ajute acum pe cei care i-au descoperit și susținut. Vă invit pe toți și anul acesta să spuneți: „Ajut eu!” – Creatori de bine!” – Alessandra Stoicescu, Președintele Fundației Mereu Aproape

Din 29 noiembrie, până pe 24 decembrie, visurile înscrise în platforma ajuteu.ro se transformă în reportaje, în Observator, Antena 1. Cei care aleg să răspundă „Ajut eu!”, vor fi față în față cu cei cărora le accelerează visurile, în fiecare zi, înainte de Observator ora 12 de luni până vineri și Observator 13 în weekend. Alessandra Stoicescu va prezenta poveștile emoționante de pe www.ajuteu.ro .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.