,,O fată după ce s-a despărțit” este o poveste muzicală captivantă, ce vorbește despre căutarea de sine și transformarea după o despărțire dureroasă. Piesa se desfășoară în jurul personajului feminin, iar florianrus își asumă rolul de povestitor, oferind publicului o privire intimă în lumea complexă a fetei după destrămarea relației.

 

Versurile piesei au fost scrise de Florian Rus, muzica de Florian Rus, Mario Morar, Costel Domințeanu și Bianca Dragomir. Producția a fost realizată de Costel Domințeanu (DOMINO), Ștefan Ioniță și Mario Morar.  Videoclipul a fost regizat de Ioana M Stan, cu DOP & color David Mogan și producție Loops Production. 

florianrus este unul dintre cei mai apreciați artiști și songwriteri din România. În 2019, a lansat împreună cu Mira piesa care a avut cele mai multe difuzări la radio din acel an, cu 10 săptămâni de locul întâi – ,,Străzile din București”. Artistul a avut și alte colaborări de succes cu numeroase artiste apreciate în spațiul românesc: AMI, Nicole Cherry, Ioana Ignat, JO și EMAA. Piesele artistului sunt primite cu mare interes de fanii acestuia, ,,Pură ficțiune” a fost #1 în topurile radio, la fel ca ,,Partea mea de vină”, ,,Dacă m-ai iubit cândva”, piesa sa în colaborare cu JO și ,,Până îmbătrânim”, colaborarea sa cu Olivia Addams. În 2023, Florian a lansat piesa ,,Dududum” alături de ANTONIA, piesă foarte bine primită de fanii ambilor artiști,  ,,Până atunci” și ,,Ultima decizie”.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.