Joi, 17 august, la finalul turneului AVE MARIA, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a fost invitat la o demonstrație specială oferită de Delfinariul din Constanța.

 

După ce au aplaudat performanțele puse „în scenă” de echipa Delfinariului, Corul Madrigal și dirijorul Anna Ungureanu au replicat cu un recital surpriză.

Poziționați în jurul bazinului în care se aflau delfinii, artiștii au interpretat patru lucrări din repertoriul renascentist și contemporan și au creat o atmosferă sonoră aparte. Bineînțeles, delfinii nu au întârziat să îi acompanieze pe artiști cu sunetele specifice și mișcările lor elegante.

 

A fost un moment special, în premieră pentru Delfinariul din Constanța. M-a emoționat foarte tare momentul în care delfinii, foarte receptivi la orice sunet, s-au liniștit dintr-o dată la primele acorduri ale artiștilor. Aceste mamifere extrem de inteligente, comunică foarte mult prin sunete și prin limbaj corporal. De exemplu, mamele dau nume puilor pe viață, printr-o semnătură vocală, un sunet unic.” – a declarat Monica Mândrescu, antrenor delfini, Delfinariu Constanța.

 

Cunoscuți pentru inteligența lor, precum și pentru abilitățile lor foarte dezvoltate de comunicare și ecolocație, delfinii emit o serie de vocalize, clicuri, fluierături și sunete unice, pe care le folosesc pentru a se conecta unii cu ceilalți.

 

Ne-am bucurat să vă avem astăzi alături de noi și să creăm împreună aceste momente emoționante. A fost un real succes această îmbinare dintre muzica dumneavoastră și demonstrația delfinilor. Sper ca în viitor, să colaborăm într-un proiect artistic comun!”- Diana Maria Dinu, antrenor delfini, Delfinariu Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.