Raluca Bădulescu, supranumită și „Regina Regească”, va fi prezentă într-o ipostază inedită în cadrul ediției din această sâmbătă a emisiunii „Duet cu Alexandra”, difuzată pe Kanal D2. Îndragita jurată de la “Bravo, ai stil!” va face duet cu Alexandra Ungureanu, cele două interpretand împreună hituri iconice.
Raluca Bădulescu, una dintre cele mai apreciate personalități din lumea modei și a televiziunii, va avea o apariție specială în emisiunea „Duet cu Alexandra”. Cu o carieră strălucitoare și o experiență vastă în industria modei, Raluca Badulescu, juratul de la “Bravo, ai stil!”, se va afla într-o ipostază inedită si va aduce un plus de autenticitate în această nouă ediție, difuzată sâmbătă, la 14:00, la Kanal D2.
Raluca Badulescu: “Eu nu cânt bine, dar cânt cu fericire”
Video, aici: https://we.tl/t-zQQvB1oOtA
Emoționată și onorată de oportunitatea de a cânta alături de Alexandra Ungureanu, Raluca a declarat ca se simte onorată să fie alături de o mare artistă. „Mi-ai îndeplinit visul în viață, tu îți dai seama?! Este un vis împlinit să fiu alături de tine astăzi, aici, mai ales că te urmăresc de atâta vreme… Eu nu cânt bine, dar cânt cu fericire…Moda si muzica sunt parte din mine”, a declarat Raluca Badulescu.
În această ediție specială, telespectatorii vor avea parte de o performanță muzicală de excepție, într-o atmosferă plină de energie și bucurie. Raluca și Alexandra vor da totul în platoul emisiunii și vor încânta publicul cu interpretări remarcabile ale unor melodii îndrăgite.
Emisiunea „Duet cu Alexandra” a devenit rapid un adevărat fenomen în peisajul televiziunii românești, aducând împreună artiști de top și personalități celebre într-o experiență unică. Această ediție cu Raluca Bădulescu invitată promite să fie una memorabilă, mizând pe eleganță, spontaneitate, umor și talent într-un spectacol plin de emoţie.
Nu ratați ediția specială a emisiunii „Duet cu Alexandra” cu Raluca Bădulescu, difuzată sâmbăta aceasta, la ora 14:00, la Kanal D2. Un moment unic în care moda și muzica se întâlnesc pentru a crea magie pe micul ecran.