Sunt momente în care considerăm că un talent pe care îl primim sau un har pe care-l avem este meritat și uităm să-l cizelăm, să-l facem să strălucească tot mai puternic. Și atunci vine ziua de vineri, când de la 20:30, Românii au talent îi aduce în lumina reflectoarelor pe cei care știu că ”talentul este esența care te face unic, diamantul care se șlefuiește prin exercițiu, rafinat prin greșeli”. Doar aici, toți cei care au perseverență și dau oricât pentru visul lor magic, știu să facă ceva bine și le oferă celor de acasă spectacolul definit de ”genul talent nativ”.

Când știi că nu e suficient să primești doar un dar și să speri să fie trecut în buletin, atunci vii la preselecții și aștepți cu emoție în culise să-ți auzi numele strigat. Mergi spre Smiley și Pavel și preiei din energia lor, iar apoi faci pasul cel mare spre Andi, Andra, Dragoș și Bobo, sperând că-ți vor da acele DA-uri la care visezi de ani de zile.

O acrobată de 34 de ani din Chișinău se va face cunoscută tuturor celor de acasă după peste 30 de ani de activitate. Tatăl ei, artist de circ, a adus-o în această lume și a învățat-o că ”fiecare performance e special”, iar acum ea își dorește să arate la ce a muncit de când avea doar 4 ani. Chiar dacă acum predaă și face și design de costume, pasiunea ei este scena, locul unde poate oferi perfecțiune celor care cred în magie.

Un tânăr de 20 de ani, născut la București și mutat la Milano pentru a studia la una dintre cele mai renumite școli de modă din lume, este decis să demonstreze că talentul lui nu se limitează doar la styling. Deși are accesorii extrem de scumpe, ba chiar va spune că din marele premiu ar putea să-și cumpere doar trei genți, în această seară vrea să cânte și să impresioneze cu vocea lui. Ce reacții va stârni și cu verdict va pleca acasă, aflăm în doar câteva ore.

Urmează o nouă ediție în care talentul e la putere, iar telespectatorii vor avea de toate în program: de la o femeie inginer care a lucrat pe teren, decisă să arate că ”la un moment dat, trebuie să ieși din carapace”, la o puștoaică de 8 ani care revine în emisiune care muncește zi de zi pentru pasiunea ei în gimnastică și până la o trupă de rock care are ca scop să ”întoarcă lumea pe dos”.

Concurenții sunt gata, să înceapă aplauzele! Nu ratați noua ediție a sezonului #13magic, Românii au talent, la PRO TV. Emisiunea poate fi urmărită în avans pe VOYO!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.