Alexandra Ungureanu a revenit în platoul “Bravo, ai ști!!”, de această dată pentru a le ura Juraților și prezentatoarei emisiunii succes în noul sezon al show-ului, pe noua stație de televiziune, Kanal D2.  Duminică, 2 aprilie, la ora 19:00, telespectatorii se vor bucura de o ediție specială a emisiunii “Bravo, ai stil!, care deschide noul sezon și marchează lansarea noului post de televiziune, Kanal D2.

Vizibil emoționată de reîntâlnirea cu  atmosfera din platoul “Bravo, ai stil!”, Alexandra Ungureanu și-a găsit cu greu cuvintele printre lacrimi.

De ce plâng? Nu mă așteptam, eram foarte ok în spatele porților, până să întru în platou…”, a fost reacția Alexandrei Ungureanu în platou, uimită și ea de emoția uriașă pe care această revedere i-a provocat-o.

Fosta câștigătoare Bravo, ai stil!, acum gazdă a emisiunii “Duet cu Alexandra”, ce va începe la Kanal D2, pe 7 aprilie, la 22:00, și-a felicitat colegii de televiziune.

Ce frumoși sunteți, ce mă bucur să vă văd! Mi-a fost atât de dor de voi! Lumea a așteptat să înceapă <Bravo, ai stil!> și acum acesta va reveni în forță, pe Kanal D2!”, a spus prezentatoarea emisiunii “Duet cu Alexandra”.

Primită cu brațele deschise, Alexandra Ungureanu a povestit câteva momente care i-au rămas în memorie, de pe vremea când era ea însăși concurentă la “Bravo, ai stil!”. Cea mai puternică amintire este, fără îndoială, cea în care a purtat coroana de câștigătoare a show-ului.

Când am văzut că s-au deschis porțile, m-a apucat plânsul și au venit peste mine toate acele emoții… Crâmpeie din emisii, din gale, din seara Finalei…Mă străduiam să nu plâng și nu am putut să îmi stăpânesc lacrimile. A fost atât de frumos, unele dintre cele mai frumoase clipe din cariera mea. E o stare pe care o port cu mine întotdeauna și sunt recunoscătoare că am putut să fac parte dintr-un format atât de provocator și de intens”, a povestit Alexandra Ungureanu după întâlnirea atât de emoționantă din platoul emisiunii.

“Cine s-ar fi gândit că voi fi colegă de televiziune cu jurații și cu Ilinca?… În ultimii ani s-au întâmplat foarte multe lucruri, iată că sunt acum gazda emisiunii <Duet cu Alexandra>, pe Kanal D2, începând din 7 aprilie, de la ora 22:00”, a mai spus Alexandra Ungureanu.

Nu pierdeți din 2 aprilie, de la ora 19:00, ediția specială “Bravo, ai ști!”, prima emisie a Kanal D2, și deschiderea noului sezon al show-ului care a creat generații de influenceri și de personalități în industria de entertainment din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.