America Express și-a desemnat aseară câștigătorii, după o cursă spectaculoasă la sol, pe apă și în aer. A fost o finală memorabilă, la capătul căreia marele titlu și amuleta de 30.000 de euro au ajuns la Cătălin Bordea și Nelu Cortea.

            ”Este incredibil. Este o senzație unică. Îți vine să plângi, să mulțumești, să iei oamenii din jur în brațe. După toată ziua asta și caruselul acesta de emoții, gândul că noi suntem câștigătorii America Express este copleșitor”, a spus Cătălin Bordea. ”N-am muncit pentru ceva atât de mult în viața mea. Am avut în finală o energie cum n-am avut tot concursul. A fost o aventură senzațională. Nu se compară cu absolut nimic!” a adăugat Nelu Cortea.

Cei doi au concurat cu echipa Andreea Bălan – Andreea Antonescu în cea mai strânsă întrecere finală din istoria reality show-ului. Perechile au avut bucăți de traseu pe care au luptat umăr la umăr, sporind suspansul finalei. ”Cu un ochi plângem, pentru că am ajuns în finală și
ne-am fi dorit să câștigăm. Iar azi chiar am tras foarte tare. Iar cu un ochi râdem și ne bucurăm sincer pentru Bordea și Cortea. Felicitări băieților!”,
a declarat Andreea Bălan.
Ne-am bucurat pentru băieți. Ne-am dorit o luptă corectă, alături de acești oameni foarte puternici, pe care i-am susținut din prima secundă. M-am bucurat și pentru faptul că eu și Andreea am ajuns la final poate și mai apropiate și mai unite”, a adăugat Andreea Antonescu.

A fost multă adrenalină în Marea Finală America Express, cursa trepidantă purtându-i pe concurenți prin cele mai diverse misiuni: de la rezolvarea unor ecuații în sistemul de scriere al nevăzătorilor și deschiderea unui seif într-o cameră a misterelor la zborul cu parapanta și întâlnirea cu mai multe cutii pline de surprize neplăcute. Primele lacrimi au venit, însă, înainte de finală: aflați în camera misterelor, cei patru competitori au fost surprinși de apelurile video primite de la cei dragi, care le-au furnizat, cu această ocazie, și un prețios indiciu. Irina Fodor a așteptat echipele la Castelul San Felipe, impresionanta fortăreață a Cartagenei, locul perfect pentru finalul aventurii supreme America Express. Primii ajunși, cei care au cucerit El Dorado, Cătălin Bordea și Nelu Cortea, au primit vestea victoriei cu lacrimi de fericire.

            Finala celui mai spectaculos reality show din România, difuzată de Antena 1 aseară, în intervalul  19:57 – 23:41, a fost urmărită în minutul de aur,  21:46, de peste 2 milioane de telespectatori, ocupând poziția de lider detaşat de audienţă pe toate segmentele de public. Finala America Express a înregistrat record la nivelul ratingului, pe toate segmentele de public şi a încheiat sezonul în poziţia de lider la nivelul întregii pieţe, cu un procent de leadership de 98%. Astfel, America Express a obținut, pe tronsonul publicului comercial cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, o audiență medie de 11.6 puncte de rating și o cotă de piață de 32.4%, în timp ce următorul clasat, Pro TV, înregistra 6 puncte de rating și o cotă de piață de 16.7%. Şi la orașe, emisiunea a fost prima opțiune a telespectatorilor, cu 10.3 puncte de rating și 24.7% cotă de piață, Pro TV situându-se pe locul secund, cu 5.6 puncte de rating și 13.4% cotă de piață. Ierarhia se păstrează şi la nivel naţional, unde finala America Express a ocupat primul loc, cu 9.6 puncte de rating și 22.3% cotă de piață, surclasând postul Pro TV, care a înregistrat 6.1 puncte de rating și 14.3% cotă de piață. Totodată, Antena 1 a fost lider de audiență pe interval orar prime time (19:00-23:00), obținând, pe tronsonul publicului comercial, 9.8 puncte de rating și 29% cotă de piață, în vreme ce ocupantul locului 2, Pro TV, înregistra 6.1 puncte de rating și 18.2% cotă de piață. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban şi naţional. Şi la nivelul întregii zile, Antena 1 a condus clasamentul audienţelor, pe toate categoriile pe public, înregistrând, pe segmentul comercial, 3.4 puncte de rating şi 21.4% cota de piaţă, urmat de Pro TV, cu 2.8 puncte de rating şi 17.5% cota de piaţă. Şi de această dată, ierarhia se păstrează şi pe segmentul urban şi naţional.

 

Sursa: Kantar Media                              

Copyright: ARMADATA S.R.L.                 

Date prelucrate de către departamentul Research Antena Group                       

Analiza este făcută pe target-urile 21-54 Urban, Urban și Național

Perioada 26 martie 2023

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.