Primăvara aceasta, DIVA sărbătorește cu o serie specială de producții TV. Luna martie va fi dedicată iubirii: de la mijlocul lunii martie încolo, DIVA umple după-amiezile de duminică cu două filme romantice, difuzate unul după altul, de la ora 16:00. Seria va continua și în luna aprilie.

 

Astfel, pe 19 martie, facem cunoștință cu „Prințesa fugară” („A Royal Runaway Romance”, 2022), apoi pășim în „Capsula timpului” („Romancing the Birthday Girl”, 2021). Primul film este o poveste romantică tipică: prințesa Amelia (Philippa Northeast) – din regatul fictiv Bundbury – care încearcă să fugă de responsabilitățile regale și visează la o poveste de dragoste adevărată (nu una aranjată), așa că încearcă o escapadă printre oamenii de rând: pleacă în America, pe urmele unui pictor din Chicago, Wes Riverton (Andre Anthony). Dar până la urmă se îndrăgostește de bodyguardul ei, Grady (Brant Daugherty).

 

„Capsula timpului” este povestea lui Taylor Jones (Emilie Ullerup). Când împlinește 30 de ani, eroina deschide o capsulă a timpului pe care i-a lăsat-o mama ei. Înăuntru găsește 6 plicuri care o vor provoca să iasă din zona de confort și să accepte noi provocări, în viață. Extrem de organizată de fel, Taylor începe prin a-și face un nou prieten – Josh (Clayton James) – care o ajută să-și înfrângă fricile și poate chiar să descopere dragostea.

 

Apoi, pe 26 martie, avem parte de „Doar un sărut” („Just One Kiss”, 2022), urmat de o lecție despre „Cum să spargi gheața” („Fashionably Yours”, 2020). În primul film, două mame fac pe pețitoarele și își cuplează copiii, în speranța că între ei se va înfiripa o poveste de dragoste. Eroina din „Cum să spargi gheața” este Lauren (Kat Graham, din „Jurnalele vampirilor”), expertă în organizarea colecțiilor de Fashion la un magazin de lux din Seattle. După ce ratează o promovare mult-așteptată, Lauren decide să lase marele oraș și să se mute înapoi acasă. În cele 2 săptămâni în care aceasta își strânge toate lucrurile, proprietarul companiei care se va ocupa de mutare – Rob (Kendrick Sampson) – o ajută să descopere frumusețile orașului Seattle.

 

Nu uitați să vă luați porția de dragoste de la DIVA, în după-amiezile de duminică, cu două filme romantice, care încep la ora 16:00!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.