Cea de-a doua azi a festivalului Massif a fost memorabilă și pentru artiștii prezenți pe scenele festivalului, dar și pentru fanii care au trăit cu intensitate fiecare live sau DJ set. Peste 15.000 de participanți din toată țara au pășit în lumea Massif, la baza pârtiei Bradu și la cele 3 apres-ski-uri partenere.

 

Pentru INNA, experiența Massif a fost o premieră: a fost pentru prima dată când a avut o apariție live pe timpul zilei. Fanii artistei au dansat la fiecare hit, atmosfera a fost atât de frumoasă încât INNA a inclus în show-ul ei o piesă cerută de miile de fani aflați la mainstage.

,,Nu aveam inclus în lista de piese pentru festivalul Massif single-ul ,,Tu și Eu”, dar a fost momentul acela în care toată lumea cânta și asta m-a convins. A fost o experință extraordinară pentru mine”, a declarat INNA.

 

Un alt artist român care a generat euforie maximă în rândul fanilor Massif a fost Killa Fonic. Toata lumea aflată la mainstage a cântat fiecare vers al fiecărei piese din show-ul live al unuia dintre cei mai apreciați artiști de trap din România.

 

Duo-ul Kadebostany a completat lista artiștilor live din cea de-a doua zi a festivalului Massif, cu un show impecabil, în care fanii au regăsit succesele celor doi artiști elvețieni, dar și piese noi. Un festival amplasat la baza unei pârtii a fost și pentru ei o premieră de care s-au bucurat de la începutul până la finalul show-ului live.

 

Atmosfera de la mainstage a trecut la nivelul următor odată cu DJ set-ul olandezului Quintino, unul dintre headlinerii internaționali din line up-ul primei ediții Massif. Un maestru al stilului big room house, Quintino a activat miile de oameni din fața scenei principale, care au dansat alături de DJ-ul olandez pe toată durata set-ului.

 

Cei doi membri ai proiectului Dirty Nano au avut o invitată surpriză. Giulia a urcat pe mainstage și a interpetat live cea mai nouă colaborare cu Dirty Nano, ,,Fumez Amintiri”.

Alex Super Beats, HVNDS, Adrian Șaguna b2b Mike Kross au completat line-up-ul de la mainstage.

 

Pentru a doua zi consecutive, scenele G.O.A.T. (Greatest Of All Time) și Retro Fantesia au fost locul preferat al amatorilor de pop, disco, R&B, folclor experimental, trap, garage.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.