„Se simte frumos să fii invitată să cânți la concertul unei trupe la care te-ai fi dus oricum să fii în public. Abia aștept să cânt <<Stai lângă mine>> cu băieții de la VUNK și cu voi, îmi era dor. Și e anotimpul perfect pentru o baladă de care îți e dor, a spus Irina Rimes.

 

Cornel Ilie așteaptă cu nerăbdare colaborarea cu Irina Irimes pe scena de la Sala Polivalentă și spune: “Este pentru prima dată când Irina Rimes vine să cânte cu noi pe scena de la Polivalentă, în cei zece ani de când facem spectacole în acea sală. <<Stai lângă mine>> este unul dintre cântecele reorchestrate special pentru albumul Vernisaj, primul nostru vinil, pe care îl lansăm în decembrie. Cu Irina nu ne-am mai întâlnit de ceva ani pe aceeași scenă, așa că nerăbdarea întâlnirii este cu atât mai mare”.

 

Și EMAA va cânta alături de VUNK pe 13 decembrie, iar artista declară despre această ocazie care o bucură și o emoționează deopotrivă: „Când eram mică, nu exista internet, nu aveam opțiunea să caut orice piesă atunci când voiam. Îmi aduc aminte că eram în vacanțe, mă trezeam dimineața devreme, pentru că știam că pe la 7-8 intra mereu piesa <<1000>> de la VUNK. Faptul că acum am ocazia să o cânt live cu cei care au compus-o e extraordinar, e frumos tare și abia aștept. Sunt onorată”.

 

„Mi-a plăcut foarte mult felul în care EMAA a reinterpretat cântecul nostru, modul în care a cântat cuvintele într-un fel foarte asumat, puternic și totuși cu sensibilitate și bucurie. Acum abia aștept să și cântăm împreună și să simtă pe pielea ei emoția universului nostru, #UniversulVUNK”, a spus Cornel.

 

Pe 13 decembrie, la Sala Polivalentă din București, tăcerea prinde glas și culoare, în spectacolul VUNK – VERNISAJ. O nouă poveste este gata să fie spusă la începutul iernii, noi cântece așteaptă să fie ascultate, pentru prima dată, într-o seară specială. VERNISAJ va fi mai mult decât un spectaol, va fi o surpriză pentru o seară de neuitat, din care vor face parte și invitați, artiști care fac parte din povestea VUNK.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.