Astăzi încheiem seria interviurilor cu actorii principali din „Oameni de treabă” („Men of Deeds”), cu actrița Crina Semciuc, care o joacă pe Cristina, în filmul care apare în cinematografe pe 25 noiembrie. Regizat de Paul Negoescu („Două lozuri”), acesta spune povestea lui Ilie (Iulian Postelnicu), care e polițist într-un sat unde corupția e – cum altfel? – la ea acasă. În urma unor evenimente violente la care asistă (care au un impact masiv asupra Cristinei, de care Ilie e îndrăgostit) și a tensiunilor acumulate, protagonistul e nevoit să ia decizii importante și la muncă, și în viața personală.

Crina Semciuc (36 de ani) e absolventă UNATC (București), a jucat în serialele TV „Daria, iubirea mea” (2006) și „Cu un pas înainte” (2007-2008), iar primul ei rol principal într-un lungmetraj a fost cel din „WebSiteStory” (2010). Ulterior, s-a remarcat în „Selfie” (2014), „Selfie 69” (2016) și „Povestea unui pierde-vară” (2018) sau recentul „Marocco” (2021), care a avut premiera în acest an, la TIFF. Crina este actriță a Teatrului Național I.L. Caragiale și deținătoarea unui premiu UNITER.

Crina Semciuc: „Cel mai frumos moment a fost prima zi de filmare”

 

PlayU.ro: „Oameni de treabă” a fost foarte bine primită la Sarajevo, iar la festivalul de la Namur a primit mențiunea specială a juriului, care a fost impresionat de puterea poveștii. Cum crezi că va fi primit la noi în țară?

Îmi doresc să vină cât mai multă lume să vadă filmul, e o comedie neagră care vorbește despre un prezent pe care mulți dintre noi nu-l cunosc, dar care trebuie ascultat ca să-l poată înțelege. Nu știu cum o să fie primit, sper doar să fie privit cu deschidere și fără prejudecăți.

A fost o provocare să filmezi această poveste, apropo de linia narativă a personajului tău? Povestește-ne puțin despre felul în care ți-ai construit personajul.

E o femeie curajoasă, puternică, și foarte deșteaptă, zic asta pentru că se luptă cu niște oameni influenți, iar în momentul în care își dă seama că nu mai poate controla situația, alege să lase tot și să înceapă o viață nouă, alături de fiul ei. Am încercat să o înțeleg, să-i spun povestea cât mai bine.

Care a fost cel mai greu moment din timpul filmărilor? Dar cel mai frumos?

Cel mai frumos moment a fost prima zi de filmare (spun asta deoarece mi-a plăcut foarte mult să o joc pe Cristina), iar un moment greu a fost acela în care a avut loc despărțirea de personaj (respectiv finalul poveștii).

De ce să mergem să vedem acest film?

Vreau să menționez faptul că sunt foarte bucuroasă să fac parte din acest proiect. Cred că ar trebui să mergeți să vedeți această comedie neagră, care reprezintă o oglindă a societății în care trăim, pentru că poate să fie un trigger care să ne arate lucrurile pe care le „îngropăm” în viața de zi cu zi.

Nu uitați: după avanpremiera din 22 octombrie (ora 20:00, Cinemateca Eforie, în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest), „Oameni de treabă” intră în cinematografe pe 25 noiembrie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.